Afacerea cu închirieri de biciclete nu este un model nou de afacere, dar totuși oferta unică de vânzare pe care o are o firmă din Paris i-a oferit un loc fruntaș în catalogul firmelor din această nișă.

Firma se numește Vélib și a fost lansată în 2007. Banii vin din publicitate, abonamente și taxări suplimentare. Firma are 1451 de stații cu 20.000 de biciclete – mai jos poți vedea un printscreen din Google Maps cu una dintre stațiile din Paris.

velib paris biciclete afacere

Care este modelul de afacere al companiei Vélib?

Navetiștii pot închiria orice bicicletă în fiecare zi pe care o pot folosi GRATUIT timp de 30 de minute – de un număr nelimitat de ori! Tot ce trebuie să facă clienții Vélib e să plătească un abonament (€1/zi, €5/săptămână, €29/an) și pot face un număr nelimitat de plimbări de 30 de minute! Dacă totuși se depășesc cele 30 de minute, clientul este tarifat cu €1/60 minute, €3/90 minute, €7/2 ore etc. – puteți vedea că nu se face discount pentru un timp de utilizare mai mare și totuși afacerea merge strună!

În Bruxelles există o firmă similară, dar care din păcate nu are același succes. De ce? Deși are un abonament anual de €10 (mai mic ca cel din Paris), clienții trebuie să scoată din buzunar €0.50 pentru fiecare 30 de minute de utilizare a bicicletei închiriate – în condițiile în care timpul mediu de plimbare în Bruxelles e de 20 de minute.

Secretul firmei pariziene e că are un număr mare de stații împrăștiate în tot Parisul (1451 comparativ cu cele 250 de stații în cazul firmei din Bruxelles) și, probabil cel puțin la fel de important, faptul că cele 30 de minute de gratuitate nu constrâng omul, oferindu-i mai puțin stres și mai multă libertate.

Am găsit această idee de afacere în cartea Gratuit scrisă de Chris Anderson, pe care o recomand cu multă căldură (am scris și recenzia cărții).

Dacă ți-a plăcut ideea, dă-i un share și apoi citește și celelalte idei de afaceri.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)

➡ iar apoi vezi că ai un 🎁 aici