Luna trecută mi-am înființat un SRL, după o lungă perioadă de căutare a celei mai bune soluții. Până în prezent am lucrat sub o întreprindere individuală, dar am ales SRL pentru că impozitarea e mai avantajoasă, fiind micro întreprindere.

Toate bune și frumoase, însă când trebuie să te apuci de făcut acte și să îți faci planul pentru înființare, pierzi ore întregi pe forumuri sau dând telefoane la prietenii contabili pe care îi ai (dacă ești norocos să ai). În cele din urmă, după ce ai aflat despre toată documentația pe care trebuie să o faci, trebuie să te apuci de căutat modele, apoi completat, apoi verificat și nu mai zic de ales codul CAEN potrivit pentru activitate.

HORROR pentru mine! Așa că am ales să nu mă complic și să fac toate actele pe approd.ro.

Într-adevăr, procesul este extrem de simplu și eficient. Ești trecut pas cu pas prin niște formulare pe care le completezi și în final vei primi în format PDF toată documentația de care ai nevoie, inclusiv pentru partea de depunere capital social și instrucțiuni pas cu pas pentru a NU pierde timp aiurea cu drumuri la Registrul Comerțului.

Tot ce am mai făcut e să înlocuiesc câteva foi din dosare cu acte ca titlul de proprietate a casei, copie cărți identitate și cam atât.

M-am bucurat enorm că am reușit să obțin  toată documentația în câteva minute! Hai o oră, până am făcut copii xerox etc., dar super rapid!

Experiența mai puțin plăcută a fost cu o doamnă de la Registrul Comerțului Arad, de la informații/consultanță, care a strâmbat din nas când a auzit că mi-am făcut actele online. Eu care am crezut că sunt un profesionist pentru că vin cu toate actele completate, tipizate, acum sunt privit ca și cum aș fi un habarnist.

A comentat la partea din actul constitutiv care se referă la viața firmei sau ceva de genul, unde scrie 50 de ani, în loc de nelimitat, cum și-ar fi dorit ea – a și zis că poate am ”noroc” să îmi întoarcă dosarul pentru asta.

Apoi, a mai comentat la faptul că rezervarea numelui firmei, care am făcut-o pe site-ul registrului comerțului, nu e valabilă, deși e cu semnătură digitală și emisă chiar de ei, pe motiv că REGISTRUL COMERȚULUI în 2017 nu are sincronizată baza de date online cu cea pe care o accesează ei. O aberație completă!

N-a fost nicio problemă în cele din urmă. În 2 ore de așteptat la coadă și plimbat de la un birou la altul (procedură obișnuită de altfel), am rezolvat și în 3 zile am ridicat dosarul firmei.

Approd.ro mi-a salvat într-adevăr o grămadă de timp și îi recomand. Sincer vă spun, numai gândul că am de făcut atâtea acte pentru o firmă mă îngrozea. Asta până când am căutat pe Google ”acte înființare srl online” și am dat de Approd.ro.

Mulțumesc echipei Approd.ro, care m-a rugat să-i sun dacă sunt probleme la Registrul comerțului sau dacă am orice fel de întrebare/nelămurire. Serviciul cu clienții este de nota 10 și la fel și produsul în sine!

Sper ca feedback-ul meu sincer să îi ajute și să vă ajute și pe voi, ca să vă deschideți firme rapid, fără bătăi de cap, fără să mai pierdeți timp cu documentația atât de stufoasă cerută de legislația din România.

Mult succes!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)

➡ iar apoi vezi că ai un 🎁 aici