Orice om trebuie să crească în spiritul jocului și al competiției. Orice om trebuie să aibă în interiorul său o foame de succes care să se manifeste continuu, toată viața. De fiecare dată când e pus într-o situație de a obține ceva prin lupta cu ceilalți, trebuie să se trezească în interiorul acestuia o forță care să-l împingă să caute resurse pentru a câștiga competiția ajungând în top. Mereu cu gândul la top.

Partea frumoasă este că dorinței de a reuși i se aplică efectul bulgărelui de zăpadă. Pe măsură ce perseverezi și găsești tot mai multe resurse și motive, prinzi tot mai multă viteză și forță. Marea majoritate a celor care nu reușesc niciodată nimic este pentru că nu au încercat. Încercatul reprezintă curajul de a face primul pas indiferent de șansele pe care le ai, de resursele pe care le ai, de pregătirea pe care o ai și toți ceilalți factori de eșec aparent.

Eșecul vine doar când te concentrezi pe dificultăți și nu faci slalom printre acestea. La urma urmei, dacă îți dorești să reușești, faci primul pas, începi, iar apoi vei vedea mereu pasul următor pe care îl ai de făcut. Asta înseamnă să încerci. Să îți dai o șansă, să dai o șansă învingătorului din tine.

brian tracy

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)

➡ iar apoi vezi că ai un 🎁 aici