jim rohn-stepan adrian

Știi cum e să fii o epavă de vise?

E sentimentul ăla oribil când ești conștient că te duci la fund, cu barca pe care ai toate visele tale, simțindu-te complet neputincios orice ai încerca să faci.

Așa eram acum 4-5 ani.

Călătoream înspre job-ul meu, cu trenul, la ora 5 dimineața. Era iarnă. Făceam zilnic 60 km de navetă. La un moment dat, priveam pe geamul trenului și abia dacă se zărea vreo lumină. Era o beznă totală și un frig de crăpau pietrele.

Eram cu gândul la paharul de cafea pe care îl voi bea atunci când voi ajunge în Arad, orașul în care munceam.

Zilnic, la 6:30 eram în alimentara supraaglomerată, așteptând la coadă ca să-mi iau porția de ”trezire”.

Mă simțeam îngrozitor de mediocru.

Mă gândeam că toți colegii mei, făceau o facultate sau erau deja angajați pe un post bun, flexibil, probabil încă dormind atunci când eu stăteam cu leul în mână, la coada de angajați nerăbdători, cu fețe șterse și ochi umflați  de somn, așteptând să-și ia cafeaua.

Zilnic aceeași poveste.

Mă întrebam „Oare merit asta? Ce am făcut? Sau, ce nu am făcut?”.

Nu aveam niciun răspuns, deși timp de 3 ani încercasem diverse idei ca să încep să câștig bani dintr-o alte surse ca  să mă pot elibera de acea rutină îngrozitoare.

Am ales să nu mă dau bătut.

Am citit în continuare, am ascultat audiobook-uri și am continuat să sper.

Mare greșeală la partea cu speratul!

Obișnuiam să-l ascult pe Jim Rohn în căști, fiecare dimineață, în drum spre muncă. Chiar dacă am ascultat de nșpe ori același audiobook, într-o zi m-a lovit o frază al lui.

Viața nu răspunde la cei care își doresc sau la cei care au nevoie, ci la cei care merită.

Cu alte cuvinte, degeaba mă plângeam eu că nu îmi merge bine și degeaba îmi doream mai mult. Trebuia să merit ca să am parte de o altă viață, una în care să fiu așa cum îmi doresc: liber, sănătos și bogat.

Până nu am început să-mi asum riscuri mai mari, până nu am început să plănuiesc și să execut, perseverând dincolo de promisiunea momentului, nu am văzut niciun rezultat.

Când am decis că trebuie să produc o schimbare și am decis că acum e momentul să risc, totul s-a schimbat. Dintr-o dată au început să apară oportunități și pe măsură ce profitam de ele, apăreau altele și altele, apoi oameni care au fost capabili să mă ghideze și să-mi fie exemplu.

Am găsit pentru că am căutat,  am primit pentru că am cerut, dar am păstrat pentru că am meritat!

Acum te las cu un video care te va inspira. Urmărește-l. Înțelepciunea lui Jim Rohn mi-a schimbat viața. Îmi doresc să te ghideze și pe tine. Îți doresc ca niciodată să nu te oprești din a-ți atinge potențialul maxim și din a trăi viața pe care POȚI să o meriți, pentru că meriți mai mult, pentru că POȚI mai mult!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)

➡ iar apoi vezi că ai un 🎁 aici