După o istovitoare călătorie prin Colosseum și imensul Forum Roman, eu și doi amici am ieșit spre centrul Romei și am dat de o trupă de jazziști care cântau pe trotuare. Ne-am așezat pe o bordură ca să ne tragem puțin sufletul, să ne bucurăm de ziua pe terminate și de muzica de calitate.

Se apropie un negru cu brațele pline de brățări și lanțuri handmade. Vine la noi și ne întreabă dacă vorbim engleză și de unde suntem. Am fost băieți buni și i-am răspuns. După aceea tipul ne povestește despre el, de unde e (nu am priceput aproape nimic) și ne zice că e foarte fericit că astăzi nevasta lui a născut.

De bucurie scoate câte-o brățară și ni le întinde zicând că vrea să ni le facă cadou de fericit ce e. Suflă în ele și ni le pune pe mână. Deja simțeam că ceva e putred la mijloc și am încercat să-i urăm de bine lui și la nevastă-sa, în ideea că va pleca. El ne mai întinde o brățară explicând din nou cât e de fericit. Zice să le dăm prietenelor noastre.

Apoi dă să plece și se întoarce pentru încă o dată zicând: ”Diseară dau o petrecere în cinstea copilului și dacă vreți să contribuiți cu ceva bani pentru asta, ar fi grozav”.

negru roma italia bratari

Mi s-a părut genială tehnica de vânzare pe care a folosit-o. Prima dată te face să te bucuri, să îl feliciți pentru copil, să îi urezi de bine. Apoi îți pune brățara pe mână zicând că e cu noroc. Apoi mai scoate încă o brățară pentru iubită.

L-am refuzat elegant pe tip și i-am înapoiat brățările. Tipul a oftat puțin și a plecat mai departe în căutare de alți turiști care îi vor crede povestea.

Aș fi fost totuși curios să aflu adevărata poveste a tipului. Probabil că la fel ca mulți alții, încearcă să supraviețuiască într-o capitală europeană destul de scumpă. Modul în care o face nu e totuși cel mai ortodox. A mai avut cineva astfel de aventuri? 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)

➡ iar apoi vezi că ai un 🎁 aici