Într-o zi perfectă de primăvară, sâmbătă 25 aprilie 2015, o zi nici prea caldă, nici prea răcoroasă, în frumoasa mea Timișoara, am alergat primul meu semimaraton oficial la Timotion, și anume 21 de kilometri pe sub castani și alți pomi înfloriți pe malul Begăi și nu numai.

Am plecat din Parcul Rozelor și am dat 4 ture prin oraș. Energia de la start a fost fantastică. Din nou am simțit acea ”electricitate” care străbătea sutele de participanți care așteptau nerăbdători ”să zburde liberi”. M-a luat puțin melancolia.

Timișoara a fost și va rămâne un oraș de suflet pentru mine. Poate că și durerile de picioare mă fac să fiu melancolic dar e ok. În imaginea de mai jos mă puteți vedea alergând (#110) undeva pe malul Begăi în prima tură din cele patru.

stepanadrian-timotion-2015-alergare

Credit foto: Timotion

Timotion mi-a oferit o experiență de top la acest semimaraton!

Organizarea a fost foarte bună chiar dacă traseul a fost destul de provocator pe alocuri, fiind nevoiți să luăm niște curbe destul de înguste – dar poate ăsta a și fost farmecul traseului.

După ce am alergat prima tură din cele patru, m-am liniștit oarecum și am lucrat la respirație, la păstrarea unui ritm constant și pe cât posibil o relaxare pentru ca bătăile inimii să nu fie prea intense și să obosesc prea repede – asta am observat că funcționează la mine.

Mi-a plăcut mult primirea de la finish: foarte energici voluntarii!

Am uitat să spun că a venit și primarul Robu, îmbrăcat în echipamentul lui violet – un primar model dacă e să mă întrebați pe mine, cel puțin din punctul ăsta de vedere, pentru că încurajează sportul venind să cuvânteze și să alerge.

Am râs de un moșneag supraponderal ce zăcea tolănit pe o bancă, care, odată ajuns în drept cu el mi-a spus ”Ce tot trebuie să alergați atâta?!” – am vrut să-i spun ”Ca să nu fim ca matale la 70 de ani”, dar nu am făcut-o pentru că… explic altădată 🙂

Ce mi-au mai plăcut? Băuturile isotonice oferite la toate punctele de alimentare. Au fost foarte folositoare.

La finish, pe ultimii 100 m, am băgat un mega sprint, urlând cât am putut de tare. Am depășit 3 tipi în faza asta, deci a meritat 🙂 Știu, nu-s 100% normal dar e ok.

Am finalizat cursa pe locul 34 din 127 în 1h și 53m.

După ce am terminat cursa, văd o reporteriță plictisită, o blondă foarte simpatică de la PRO-TV și o întreb: ”Pot să spun și eu 2 cuvinte?” la care ea ”Da!! Sigur!”, ca și cum abia ar fi așteptat să ia un interviu cuiva.

Nu știu dacă se va difuza și inteviul meu la știri (nu s-a difuzat de fapt – era alt subiect pentru reportajul respectiv) dar în cazul în care editorul va fi suficient de zgârcit ca să nu dezvăluie ”secretul” pe care l-am împărtășit, o să-l scriu mai jos și cu asta închei articolul despre primul meu semimaraton și în același timp, marchez ca realizat încă un obiectiv din Bucket List-ul personal 🙂

Se zice că poți cumpăra orice, mai puțin timp. Eu cred poți cumpăra timp și e chiar foarte simplu. Timpul pe care îl cumperi se acumulează la sfârșitul vieții doar atunci când ai o nutriție sănătoasă și alergi ori practici un sport atâta timp cât ai o inimă ce-ți bate în piept.

 stepanadrian-timotion-2015-timisoara

A apărut și video-ul de prezentare al Timotion 2015! (update 28 iunie 2015)

Video-ul este dedicat în memoriei lui Moșion Gheorghe care a participat la această primă ediție. Enjoy the video și felicitări echipei Timotion încă o dată! Sunteți minunați și apreciez mult că v-ați gândit la toate detaliile!

 

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)

➡ iar apoi vezi că ai un 🎁 aici