De când mă știu nu m-am simțit confortabil să vând ceva cuiva. Am avut ocazia să cunosc câțiva ”oameni de vânzări” excelenți și să petrec timp cu ei, pe teren, să îi văd cât de confortabil vorbeau cu oamenii și treceau peste obiecțiile lor făcând glume. Le venea ca o mănușă meseria de agent de vânzări.

Iar eu eram invidios… voiam și eu să am carisma aceea, să fiu stăpân pe situație și capabil să vând orice.

Au trecut anii și după câteva cărți de dezvoltare personală și câteva zeci de introspecții mai mult sau mai puțin dureroase, mi-am dat seama că de fapt oamenii nu vând sau nu fac lucruri mai îndrăznețe pentru că le e teamă să nu fie respinși.

Și pe mine mă încearcă teama asta. Și nu îmi place de loc. Dar o recunosc, există, e acolo și cumva simt o curiozitate sado-masochistă de a mă expune la cât mai multă respingere ca să mă imunizez.

Anyways, am făcut un mic research și am descoperit cele mai frecvente 10 frici care ne țin pe loc în dezvoltarea noastră profesională și personală. Sunt sigură că la toate există o formă sau alta de imunizare.

Top 10 frici care ne țin pe loc:

  1. Frica de respingere
  2. Frica de eșec
  3. Frica de incertitudine
  4. Frica de singurătate
  5. Frica de schimbare
  6. Frica de pierdere a libertății
  7. Frica de a fi judecați
  8. Frica de ceva rău ce se poate întâmpla
  9. Frica de a fi rănit
  10. Frica de a nu fi suficient de bun

Personal, am ajuns la capătul răbdării de câteva ori în viața mea. Momente de genul ”mă satur să mă tot satur de aceleași blocaje”. Acelea au fost momentele cheie când mi-am băgat piciorul în situația de rahat în care mă aflam și am căutat soluții și am riscat.

Greu mi-am dat seama că oricum în viață am o singură direcție în care pot merge – înainte.

În plus, îmi aduc aminte adesea de vorba lui Robin Sharma:

Orele se transformă în zile, zilele în săptămâni, săptămânile în ani și uite așa într-o clipă a trecut viața.

Apoi mă întreb dacă chiar merită să îmi ratez singur șansele unice pe care le am.

Mă întreb ce poveste le voi spune nepoților mei la 101 ani. Îi voi inspira ca să devină mai buni, să fie mai luptători? Îi voi face ca mult după dispariția mea, atunci când își amintesc de mine să aibă un abur în colțul ochilor cu gândul la bunicul lor luptător?!

Îmi amintesc că eu sunt moștenirea pe care le-o las copiilor și celor care mă vor urma și că eu sunt punctul lor de plecare în viață.

Apoi toate fricile se disipă rând pe rând.

Rămân doar focul din stomac și sabia minții ce tocmai a fost ascuțită și pregătită să taie obstacolele.

Viața poate fi un joc fascinant în care tu și eu facem regulile ca să trăim povești incredibile pe care să le dăm mai departe. Eu vreau o astfel de viață.

Azi. Mâine. În fiecare zi a anului. În toți anii care vor urma.

Asta pentru că atunci când înving frica, șlefuiesc trofeul meu de învingător, de cuceritor și explorator al vieții!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)