Sunt afiliat 2Parale de vreo 2 ani. Câștig lunar cam un salariu mediu în România (nu e singura activitate pe care o fac), dar îmi place afilierea pentru că îmi plac veniturile pasive și ideea că pot face bani și când dorm – chiar dacă asta presupune muuuultă muncă făcută în prealabil.

  1. Nu am măsurat și comparat rezultatele suficient – astfel nu am știut ce merge și ce nu merge.
  2. Nu am segmentat lista de abonați de la început – am avut parte de rată mare de dezabonare și de blacklisting pe emailuri pentru că nu am ținut cont de preferințele utilizatorilor care s-au înscris – unii voiau expres să primească promoții, iar alții doar să descarce un ebook. Mai mult, mi-am dat seama că nu merge să vând cărți cu vampiri femeilor de 30 de ani.
  3. Am ignorat complet PPC și Email Marketing concentrându-mă 100% pe SEO timp de 2 ani.
  4. M-am adresat unui public general în loc să urmăresc profilul clientului.
  5. Am învățat mai mult testând decât greșelile altora – cu ocazia asta sper să posteze și alții articole de genul ăsta cu greșeli făcute – cu toate că există mulți bloggeri care scriu despre asta.
  6. Nu am urmărit performanța fiecărei unități html în parte (banner, buton, link) – nu am diferenția pe pagină link-uri separate pentru fiecare banner/link/buton, astfel încât să știu cine produce bani și cine nu.
  7. Am urmărit mai mult să vând decât să ajut – mi-am dat seama târziu că dacă ofer mai multă valoare, oamenii vor cumpăra atunci când le recomand un link și nu vor pleca de pe pagină una-două.
  8. Am băgat resurse în campanii slabe care au conversii mici/rezultate slabe fără să fac research în prealabil și fără să țin evidența rezultatelor din acele campanii.
  9. Nu am folosit (suficient) Google Keyword Planner – keyword research = ideas!
  10. M-am concentrat mai mult pe volum decât pe calitate – a fost o perioadă în care aproape că nu aruncam un ochi la calitatea articolelor și valoarea lor, într-un proiect pe care îl am. Tot ce mă interesa era să fie optimizat SEO ca să ajungă pe prima pagină. Big mistake. Omul nu găsea ceea ce căuta iar rezultatul era un bounce rate mare și conversie mică.
  11. Mi-am pus targeturi mărețe și nerealiste – de Black Friday 2015 mi-am propus să câștig 10.000 de lei în condițiile în care nu avusesem o zi cu câștiguri mai mari de 100 de euro până atunci. În fine, după toată nebunia am făcut vreo 2000 de lei și mi-am dat seama că trebuie să plănuiesc mai bine și să măsor mai bine înainte să îmi pun tergeturi așa mari.
  12. Am băgat majoritatea resurselor într-un singur advertiser fără un plan de back-up – tot de BF 2015, am concentrat marea majoritate a resurselor în Elefant.ro (probabil că mulți afiliați au făcut asta) și site-ul a căzut ore bune până dimineață. A fost extrem de frustrant. Pregătisem emailuri, ADS și alte campanii menite să ruleze imediat după ce s-a dat startul și… am dat chix. Nu am avut back-up plan și a trebuit să refac totul dimineața.
  13. M-am concentrat pe bani nu pe rată de conversie – mă mulțumeam să văd că intră câteva comisioane de 10-20 de lei, în loc să văd de ce se fac atâtea comisioane și cum pot să măresc rata de conversie optimizând pagina, ca mai apoi livrând mai mult trafic, să fac implicit mai mulți bani.
  14. Nu am început la timp – îmi amintesc vremurile acum 3-4 ani când afiliați veterani deja, postau screenshot-uri pe Facebook cu leaduri în valoare de mai mult de 20.000 de lei într-o singură zi. Oportunitățile acelea s-au dus pentru că nu eram pregătit. Acum prefer să muncesc continuu și să fiu pregătit pentru oportunități și dacă nu le văd, să le creez eu!
  15. Nu am folosit tag-urile în clasificarea link-urilor de afiliat – am făcut greșala de a adăuga cuvinte cheie în URL-ul ce urma să îl trec prin 2parale, în loc să folosesc opțiunea de TAG de la bun început. Putea astfel clasifica și segmenta foarte atent conversiile în rapoartele generate pe 2parale. În schimb, eu m-am luptat cu CSV-uri în excel și cu număratul comisionelor din fiecare campanie – proces foarte costisitor ca timp.

Dacă vrei să împărtășești și tu câteva greșeli pe care le-ai făcut în afiliere, poate chiar o experiență anume, lasă un comentariu mai jos. Sper să fi fost util articolul ăsta.

P.S. Dacă încă nu te-ai încumetat să testezi afilierea, îți recomand să o faci ACUM! Vorba proverbului japonez: ”cel mai bun moment pentru a planta un pom a fost acum 20 de ani”.

Dacă încă nu ești afiliat 2Performant, te poți înscrie dând click mai jos. E link-ul meu afiliat acolo și dacă te înscrii îmi ies bani de o ☕. E ca și cum mi-ai spune ”mulțam pentru articol” :)

FĂ-ȚI CONT ACUM! E GRATUIT!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)