La înființarea culturii de lavandă sunt foarte multe lucruri de care trebuie să țină seama orice persoană interesată de a porni o afacere în această nișă. La 15 dintre aceste întrebări, au răspuns Irina și Tudor Panait, doi cultivatori de lavandă din Timișoara. În cadrul unui interviu televizat aceștia au cuprins următoarele subiecte:

1. Care sunt clienții pentru cultura de lavandă?

  • alți oameni care vor să înceapă o cultură de lavandă (cererea e foarte mare)
  • companii farmaceutice, naturiste
  • decoratori și cei din peisagistică
  • apicultori

2. Cât teren am nevoie pentru cultura de lavandă?

Recomandat e să începi cu un teren mic de câteva sute de metri pătrați ca să testezi și să te obișnuiești cu munca. După un an poți să te extinzi la 2-3-5 hectare sau cât îți dorești.

3. Cât costă butașii de lavandă pentru un hectar de teren?

La un hectar costă în jur de 30.000 de lei.

4. Cât costă lucrările de pământ la un hectar?

Dacă ai utilajele tale te costă motorina. Dacă nu, te costă 2000 și până în 3000 de lei ca să închiriezi toate utilajele, la un hectar.

cultura lavanda

5. Ce presupune irigația lavandei și cum se poate face?

În primul an trebuie să ai un sistem de irigație bine pus la punct pentru că e esențial, lavanda fiind în creștere. Se poate realiza printr-un sistem de picurare care e recomandat. În jur de 6000 de lei costă per hectar un sistem de picurare mai ieftin. Dacă e nevoie și de foraj, costurile se măresc. Marea parte a cultivatorilor udă cu vidanja lavanda. Intră printre rânduri cu un tractor și efectiv udă rândurile.

6. Când se plantează butașii de lavandă?

Butașii de lavandă se pot planta în două perioade a anului. Fie în luna martie, fie în octombrie-noiembrie.

7. Când se recoltează lavanda?

Lavanda e recoltată vara, în luna iunie. Dacă precipitațiile sunt favorabile și timpul bun, va exista și o a 2-a recoltă în toamnă.

8. Câtă muncă presupune o cultură de lavandă?

Depinde de gradul de mecanizare. Fizic, va fii nevoie de zilieri sau alte ajutoare pentru a putea face față buruienilor care cresc constant. Deasemenea la înființare, dacă aveți posibilitatea să achiziționați plantator de răsaduri, munca va fii mult ușurată. De regulă în România, cultivatorii plantează și recoltează manual, nu sunt folosite utilaje mecanizate.

9. Ce caracteristici trebuie să aibă terenul pe care se înființează cultura de lavandă?

În general cel mai important este ca terenul să aibă un pH între 6,5 și 7,5. Nu este foarte important ca terenul să fie bogat în nutrienți, lavanda crește foarte bine pe un teren sărac. Este foarte important ca terenul să nu băltească, să fie chiar în pantă. Dacă nu e în pantă, e nevoie de drene pentru a evita inundațiile. Spre exemplu dacă ai o cultură de 5 ani și e inundată, practic ai pierdut munca de 5 ani. Inundațiile reprezintă cel mai mare pericol pentru lavandă.

10. În cât timp lavanda ajunge la o maturitate în ceea ce privește volumul recoltat?

În al 3-lea an de cultură, lavanda ajunge la maturitate.

11. Cât de importantă e clima pentru lavandă?

Lavandei îi place clima mai caldă cu ierni nu prea reci. E ”imună” la căldură dar la temperaturi de – 20 grade are nevoie să fie protejată bine, cu pământ, pentru a nu îngheța.

12. Ce model de business se poate face cu lavandă? Cum se poate vinde lavanda?

Lavanda se poate monetiza prin mai multe metode:

  • planta verde se poate vinde către distilerii care fac uleiuri
  • planta uscată de cultivator se poate vinde către producătorii de ceaiuri sau în industria alimentară
  • se poate face ulei care mai apoi să fie vândut companiilor de cosmetică, farmaceutică (care folosesc ulei BIO), magazinelor care îmbuteliază și vând sticluțe mici de ulei, în industria alimentară, aromaterapie.
  • uite câteva idei de produse pe bază de lavandă.

13. Există distilerii în România?

În acest moment nu există distilerii în România.

14. Există locuri unde se poate vinde uleiul?

Da. Uleiul este foarte simplu de vândut spre deosebire de planta uscată, care se vinde și ea, dar la un moment dat nu vor mai fi atât de mulți producători de ceaiuri. Uleiul în schimb are foarte multe întrebuințări.

15. În cât timp se poate recupera investiția inițială în cultura de lavandă?

Costurile pentru înființarea unui hectar de cultură de lavandă variază dar poate ajunge și la 10.000 de euro. Ca să recuperăm investiția vânzând uleiul de lavandă putem lua ca exemplu un producător care cumpără uleiul cu 80 de euro / litru. La un hectar de lavandă se pot obține 100 de litri de ulei de lavandă. Asta înseamnă că din anul 3 (când lavanda ajunge la maturitate), se pot scoate 8000 de euro pe hectar din vânzarea uleiului de lavandă.

Uite câteva idei de produse pe bază de lavandă ➤ vezi produsele


Interviul integral poate fi vizionat aici:

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)

44
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x