Am căutat să fac o listă de valori morale după ce am văzut astăzi un video în care se vorbea despre faptul că nu poți avea succes și să fii fericit decât dacă ai un set de valori morale pe care le respecți. Sper să îți folosească și dacă mai ai idei, lasă-le într-un comentariu 🙂

1. Onestitate, Sinceritate, Încredere – cinstit și deschis, evită minciunile, furtul sau înșelatul.

2. Integritate — are principii, denotă curaj demonstrându-și convingerile, apără adevărul.

3. Grijă / Compasiune / Bunăvoință  dorește binele, e generos, face acte de caritate, bun la suflet, îi pasă de cei din jur, amabil.

4. Respectarea regulilor civice – respectă legea și regulile, participă la îmbunătățirea comunității.

5. Curaj – face ceea ce e corect chiar și cu prețul de a fi respins sau de a se pune în pericol.

6. Dispus la sacrificiu – oferă tot ce are pentru a-i ajuta pe ceilalți, se pune în ajutorul celor slabi sau nevoiași.

7. Autocontrol – poate rămâne calm și rațional, chiar și în condiții de stres, tentație etc. Nu răspunde violent atunci când alții îl pun jos și aruncă cu noroi.

8. Corectitudine – îi tratează pe ceilalți așa cum vrea să fie tratat. Se comportă la fel cu toată lumea, nu face discriminări.

9. Cooperativ – se înțelege bine cu ceilalți, dispus să facă compromisuri. Crede cu tărie în concepte ca vecini, societate, țară, lume.

10. Perseverență – muncește din greu, nu renunță ușor, continuă să încerce până reușește, are încredere în sine.

11. Respectarea promisiunilor – respectă angajamentele, de încredere.

12. Nu face rău – e orientat spre pace și deși e conștient de capacitatea sa de a face rău, evită să îl facă, atât fizic cât și psihic.

13. Orientare după excelență și mândria muncii – dă tot ce e mai bun din el, nu este afectat de presiuni, probleme, provocări pentru a face mai puțin decât poate.

14. Asumarea responsabilității – este responsabil, demn de încredere, e conștient de consecințe și își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni sau omisiuni, nu dă vina pe alții.

15. Empatie – e capabil să identifice sentimentele și punctele de vedere ale celorlați pentru a putea înțelege mai bine pe cei din jur.

16. Acționează în beneficiul celorlalți – ia decizii care au impact pozitiv asupra celorlalți.

17. Respect – Cunoaște și respectă drepturile, libertatea și demnitatea celorlalți.

18. Răbdare – știe că produsele bune, acțiunile și rezultatele bune au nevoie de timp. Poate să amâne răsplata personală.

19. Iertător – e capabil să lase supărările și lucrurile dureroase în spate. Tinde să pună capăt conflictelor și nu caută răzbunare.

20. Face pace  – e capabil să facă compromisuri, să rezolve conflictele pe cale pașnică, să găsească soluții la probleme astfel încât toată lumea să fie avantajată. Apreciază calmul și siguranța.

Am mai pregătit pentru tine și:

moral-etica-valori-morale

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)