Trebuie să citești aceste citate care sunt sigur că vor mișca ceva în tine și te vor motiva să acționezi imediat indiferent de direcția pe care mergi, indiferent ce faci sau unde te afli în acest moment.

Îți recomand să petreci ceva timp meditând la fiecare dintre acestea pentru ca efectul să fie chiar mai mare. Eu cred că citatele ar trebui să fie mai mult decât niște texte care să te inspire pe moment și să fie chiar niște modele după care să îți construiești propria filozofie cu privire la viață.

  1. Omul nu se poate schimba fără a suferi pentru că acesta este atât marmura cât și sculptorul.
  2. Dacă nu ții cont de valorile tale atunci când sunt testate atunci acestea nu sunt valori ci hobby-uri.
  3. Piedicile cele mai mari pe care le avem în viață pornesc de la imaginea pe care o avem în cap referitor la cum ar trebui lucrurile să fie aceasta.
  4. Un corp atrăgător vara a fost muncit iarna.
  5. Riscul cel mai mare este acela de a petrece toată viața nefăcând ceea ce îți place pentru că ai impresia că acum cumperi libertatea de a face ceea ce-ți place mai târziu.
  6. Prefer să am o viață în care să mă plâng de ceea ce mi s-a întâmplat decât să fiu frustrat că nu am făcut ceea ce mi-am dorit.
  7. Dacă vrei să ai ceva ce nu ai avut niciodată atunci trebuie să faci ceva ce nu ai făcut niciodată.
  8. Amână pe mâine doar acele lucruri de care nu îți pasă atunci când mori că nu le-ai făcut. – Pablo Picasso
  9. Un cavaler cu armura strălucitoare e un cavaler care nu și-a testat armura cu adevărat niciodată.
  10. Ceea ce faci astăzi e important pentru că plătești cu o zi din viața ta.
  11. Ce naiv e omul: distruge prezentul făcându-și griji pentru viitor și plânge în viitor amintindu-și de trecut. – Ali Ibn Abi Talib
  12. Când spui că cineva a fost norocos e posibil să îți bați joc de toată munca pe care acel om a depus-o să ajungă ceea ce este azi. – Peter Dinklage
  13. Ce ai face acum dacă orice teamă ar dispare?
  14. Viața începe la finalul zonei tale de confort.
  15. Toți oamenii pe care îi întâlnești se tem de ceva, iubesc ceva și au pierdut ceva.
  16. Perseverența pe termen lung întrece intensitatea pe termen scurt. – Bruce Lee
  17. Sunt 7 zile într-o săptămână și ”într-o zi” nu face parte dintre acestea. – Dr. O’Neal
  18. Crapă-ți singur lemnele și te vei încălzi de două ori. – H. Ford
  19. Sper ca toată lumea să ajungă să fie bogată, celebră și să aibă tot ce își dorește pentru a afla că nu acestea sunt răspunsurile. – Jim Carrey
  20. Faptul că am fost la pământ a reprezentat fundația solidă pe care mi-am reconstruit viața. – J. K. Rowling
  21. Dacă nu-ți faci timp pentru a lucra la crearea vieții pe care ți-o dorești, vei fi forțat să pierzi o grămadă de timp pentru a face față unei vieți pe care nu o vrei. – Kevin Ngo
  22. Motivul pentru care ne luptăm atât de mult cu lipsa de încredere e pentru că ne comparăm cu cei care au ajuns deja în locul în care vrem și noi să ajungem.

Dacă ți-au plăcut aceste citate te invit să copiezi citatul care ți-a plăcut cel mai mult și să îl postezi pe profilul tău de Facebook ca să oferi și tu la rândul tău un strop de inspirație prietenilor tăi 🙂

Îți recomand și următoarele liste de citate:

munte

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)