Am încheiat deja săptămâna a 5-a de dușuri reci și deja toamna a început să își intre în drepturi (baia mea nu e încălzită). Organismul a început să se adapteze destul de bine la apa rece, șocul termic s-a micșorat. Cu toate astea am renunțat să mă mai bag din prima sub apa rece pentru că nu mai e vară și temperatura din baie este oricum scăzută, la fel și apa.

Când intru sub duș îmi ud prima oară membrele și apoi pieptul. Imediat după piept urmează spatele și capul îl spăl ultimul pentru a evita prea mult contact cu apă rece direct pe cap. O prietenă medic mi-a zis că există risc de meningită dacă stai mult cu capul rece. Astfel am zis că îl spăl ultimul și mă și șterg rapid.

Ca să mă adapteze rapid temperaturii scăzute a apei, cu mâna stângă fac mișcări circulare pe spate și cu dreapta pe piept și abdomen, asta în timp ce sunt complet sub duș. Obișnuiesc să îmi încord puternic mușchii pectorali și abdomenul pentru a genera căldură. Dacă mi-e extrem de rece atunci mișc foarte rapid mâinile, ca și cum aș lovi o tobă repede, repede. Astfel generezi căldură. Tind să cred că o musculatură puternică, masivă este un zid termic important. Mușchii cu cât sunt mai mulți cu atât produc mai multă căldură deci ard mai multe calorii.

Senzația de rece pe șira spinării s-a atenuat și la un moment dat simți că faci duș cu apă normală. Nu stau mai mult de 5 minute niciodată, dar nici nu am măsurat timpul. Termin destul de repede. Oricum este foarte faină senzația de după duș. Te simți foarte destins, energizat, tonifiat, liber și puternic.

Recomand dușurile reci tuturor!

Înainte să uit, dacă și tu cauți suplimenți alimentari naturali ca să îți îmbunătățești sistemul imunitar, eu de aici îmi cumpăr și sunt foarte mulțumit.

dusuri reci

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)