Dacă ai făcut vreodată sport și ai încercat să îți întreci limitele dincolo de aparențe, cu siguranță ai trecut prin niște provocări dureroase. Și cât e de greu!!!

Astă seară am fost să alerg și am încercat să mai sparg o barieră mentală care m-ar fi făcut să renunț înainte să îmi ating ținta, în cazul acesta ”linia de finish”. Pe măsură ce mă supun la greutăți tot mai mari, se creează un fel de cutremure mentale care crează fisuri și crăpături în fundația zidurilor mele limitative.

Aceste ziduri nu mă lasă să văd obiective mai îndepărtate și trebuie să le sparg făcând eforturi în domeniul în care există acele limitări. Se aplică în orice domeniu.

Era întuneric. Soarele apus de mai bine de jumătate de oră. Îmi place să alerg noaptea. E cumva mai intim și mai relaxant. E și mai provocator. Mă oblig cumva să îmi înving și teama de întuneric, într-o zonă în care abia vezi pe unde calci la un metru distanță ce să mai zic de distanțe. Mai sunt și câini care hoinăresc prin zonă dar nu îmi pasă.

Sleit de putere îmi spun, mai un pas… mai un pas… la un moment dat nu mai funcționează chestia asta. Cu toate că muzica urlă în urechi și încerc să țin pasul pe ritmurile ei, picioarele devin tot mai grele și la un moment dat gleznele încep să tremure când ating solul. Mâinile încep să aibă un fel de furnicături și o senzație de slăbiciune cuprinde tot corpul.

În acel moment chiar dacă mintea vrea să continue, trupul zice complet pe dos: ”STOP CĂ MĂ DISTRUGI!”. Eu de fapt știu că ăsta e doar un pretext ca să se oprească și că trupul e plângăcios. Nu am renunțat așa că am început să caut soluții. Evident că nu ai ce soluții să găsești înafară de noi metode de încurajare.

Deodată mi-a venit în minte o propoziție scurtă dar plină de încurajare. Cumva mă gândeam la celebra replică ”This is Sparta!” și am scornit și eu una pe măsură: ”This body will not betray this mind!” adică:

Acest trup nu va trăda această minte!

Mi-am dat seama că mintea și trupul nu sunt aliniate în ceea ce privește obiectivul final, atingerea scopului. Astfel, am folosit mintea ca pe o locomotivă puternică și am tras după mine vagoanele obosite de 90 kg (în scădere).

Am repetat obsesiv asta această propoziție. La un moment dat am început să urlu și tot nu m-am lăsat. Am citit undeva că de fapt când urli corpul se încarcă cu o energie suplimentară și toți mușchii primesc un impuls ce te face să devii mai puternic. Așa se și întâmplă! În cele din urmă am ajuns la luminișul după care ținteam și am spus: ”Da!!! Mintea e mai puternică decât trupul!”

Da! E o lecție pe care mulți sportivi au trăit-o și despre care s-ar putea scrie cărți. Eu sunt doar un fin observator al trăirilor mele, chiar dacă nu am experiența necesară unei cărți pe această temă dar cine știe?! 🙂

Sper să te inspire și să te motiveze acest articol. Life’s good!

Depășitul limitelor nu e doar o opțiune în drumul spre succes! E singura opțiune!

alergare-sport-limite-dificultati-provocari

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)