Am auzit de multe ori expresia ”Trebuie să muncești inteligent, nu din greu”.

Părerea mea e că o bună parte din cei care spun asta, chiar majoritatea, nu știu despre ce e vorba. Nu există a munci doar ”inteligent” decât dacă ”sorțile” au fost extrem de generoase cu tine și probabil că pe lângă o minte extrem de mobilată, ți-au dat și conjuncturile potrivite.

În imaginea de mai jos e reprezentată sugestiv ideea ce vreau să ți-o transmit. Cei care împing prostește cubul ar reprezenta în realitatea noastră marea masă a populației care nu poate concepe altceva decât împinsul cubului. Unii încearcă să-l rostogolească, alții să-l tragă.

Adevărul este că e mult mai comod să împingi cubul decât să te pui să ”pierzi” enorm de mult timp să cauți soluții, să cauți unelte (care evident trebuie cumpărate) și apoi să depui enorm de multă muncă ca să pui în practică o strategie în care ai investit mult timp, bani și energie.

Nu oricine e dispus să plătească prețul pe termen scurt ca să beneficieze de rezultatele pe termen lung.

Ce e mai interesant este că probabil ceilalți care-și împing cubul vor privi cu invidie și-l vor bârfi pe cel care și-a cioplit cubul, zicând: ”E un norocos. Probabil că vine dintr-o familie bună. Cine știe pe cine a lingușit.” etc.
munceste inteligent munceste din greu

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)