Am vizionat un interviu cu Andy Szekely în care a spus o chestie foarte interesantă despre atitudinea a două grupe mari de oameni: oamenii rezonabili și oamenii nerezonabili. Cele două grupe gândesc și acționează complet diferit. Pentru că m-am identificat în grupa oamenilor nerezonabili, am ținut neapărat să scriu exact explicația lui Andy pentru că, deși am tot mai mulți prieteni ”nerezonabili”, încă sunt mulți care nu sunt și nu știu ce pierd.

Oamenii rezonabili în general se întreabă ”de ce?”, trag niște concluzii și apoi acționează în consecință.

Oamenii nerezonabili mi se par mai interesanți. Ei se întreabă ”de ce nu?”, trag și ei niște concluzii și acționează în consecință.

Cred că viitorul aparține oamenilor nerezonabili. Oamenii nerezonabili sunt în definiția mea, oameni cu spiritantreprenorial. Aceștia spun ”Aici există o problemă. De ce nu ar exista și o soluție?”. Apoi acționează pentru a găsi soluția și întreaga comunitate din jur se bucură de beneficiile aduse de acea soluție.

Cred că pârghia principală a societății românești și în general a comunităților în dezvoltare este să creștem o pătură de oameni cu spirit antreprenorial care nu acceptă totul de-a gata, care sunt nemulțumiți într-un anumit sens dar și fac ceva pentru a schimba acel lucru, adică își asumă responsabilitatea.

Pe scurt Andy Szekely spune că oamenii nerezonabili sunt cei care au o atitudine de lideri și își asumă responsabilitatea pentru cei din jur. Aceștia acționează în beneficiul celorlalți și sunt orientați spre soluții, nu spre probleme. Ei refuză să piardă timp fiind blocați în probleme și caută o soluție de a ieși.

Dacă dorești să vezi interviul complet click aici.

Andy Szekely

Andy Szekely: speaker, trainer, autor in dezvoltarea personala si NLP

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)