În urmă cu 2 ani am devenit vegetarian. S-a întâmplat brusc și a fost alegerea mea. Nu am avut perioade de adaptare în care să scad consumul de carne ci am făcut-o deodată pentru că am considerat că mi-ar aduce un beneficiu la sănătate.

După două săptămâni mă simțeam mai bine. Chiar excelent! Astfel am decis să nu mai mănânc carne niciodată. Existau tentații destul de mari mai ales când simțeam mirosul de mici sau friptură de sărbători când luam masa cu familia.

Pofta însă a trecut. La fel și nevoia corpului de hrană consistentă. M-am adaptat.

Care e legătura cu subiectul acestui articol?

Am realizat că eu în identitatea mea nu eram un mâncător de carne pentru că am ajuns de la un om care nu credea că poate fără carne la un om care acum nu mai are nici nevoie și nici poftă. Chiar din contră, greață.

Am realizat deasemenea că nu sunt nici ceea ce mă eticheta societatea după ce terminam liceul. Nu am devenit un inginer așa cum toți se așteptau. Mai apoi nu am mai fost nici măcar angajat și foarte multă lume vedea asta ciudat și chiar mă criticau.

Ceea ce vreau să transmit este că identitatea noastră de cele mai multe ori este creată de felul în care am crescut, mediul în care am trăit, familie, prieteni, mâncarea pe care o consumăm, religia etc.

Astfel nu tu ți-ai ales identitatea. De unde îți dai seama de asta? Ce te deranjează cel mai mult la viața ta acum? Care sunt principalele surse de frustrare din viața ta? Care sunt motivele pentru care atunci când cineva te întreabă ”Cum îți merge?” răspunzi într-o notă pesimistă și negativă?

Exact acele motive sunt elementele unei identități pe care le-ai preluat sau ți-au fost impuse și cu care tu nu ești de acord. Din cauza asta ești nefericit.

Te întreb și vreau să răspunzi sincer: merită să trăiești o viață cu care nu ești de acord?

Mai mult: ești de acord să trăiești toată viața având identitatea dată de ceilalți?

ampreta-deget-identitate

Aș vrea să aud și părerea ta despre aceste gânduri și idei pe care am încercat să le exprim în acest articol. Dacă ți-a fost de ajutor distribuie articolul unui prieten apropiat care crezi că ar avea nevoie de aceste informații. Eu personal mi-aș fi dorit în urmă cu 5-6 ani să fii avut un astfel de prieten și să fii citit acest articol.

Împreună putem face lumea mai bună, devenind mai buni și mai fericiți!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)