Uneori se întâmplă să vorbesc cu unii prieteni despre școală, facultate, meserii după care trecem (datorită talentului meu de a despica firul în 4) la chestii mai profunde de genul care e scopul omului în viață.

De cele mai multe ori se ajunge la un monolog…

Știi vorba aia care spune că toate se întâmplă la timpul lor și că toate au un rost? E parțial adevărată. Singura chestie e că toate lucrurile se întâmplă atunci când le faci tu să se întâmple sau când le permiți tu să se întâmple și mai mult decât atât toate au rostul pe care îl dai tu sau pe care ți-l asumi tu.

2014 pentru mine a început cu multă viață socială. Am cunoscut oameni. Pe măsură ce am cunoscut oameni am început să mă cunosc mai bine și pe mine, în sensul că am început să descopăr că există multe de făcut și eu chiar pot face multe.

Singurul obstacol pe care l-am avut e că nu am înțeles o chestie esențială:

Eu sunt arhitectul lumii ce mă înconjoară. Pot construi de la relații bune cu oameni la blocuri înalte. Tot ce trebuie să știu este ce mă face pe mine fericit pentru că în acel domeniu trebuie să devin un arhitect bun.

De ce să vrei să devii un arhitect și nu un simplu angajat, un simplu elev, un simplu tată sau o simplă mamă, un simplu cetățean, un simplu membru al unei biserici sau un simplu om?

Pentru că arhitectul este în control. El proiectează și ajustează fiecare element de care are nevoie. El știe că de la fundație începe totul și tocmai acesta e motivul pentru care lucrează la fundație mai mult.

Arhitectul își asumă responsabilitatea pentru construcția pe care o are de făcut! El poate vedea clădirea construită și e motivat să continuie lucrul la proiect. Arhitectul nu renunță!

Articolul nu este doar despre mine. E vorba despre noi. Toți suntem arhitecți și toți trebuie să muncim împreună la construcția unei lumi mai bune. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea ca arhitecți pentru finalul proiectului nostru pentru că ceea ce lăsăm în urma noastră ne reprezintă și ne va aduce multe beneficii.

Arhitectul lasă moștenire tot ce a făcut și inspiră pe alții. Și tot referitor la moștenire, cred că adevărata moștenire pe care o lăsăm copiilor noștri este felul în care ne trăim noi viața acum pentru că în cele din urmă copii ne vor copia și vor face exact ce facem noi. Nu banii, casa, mașina, terenul sunt adevăratele moșteniri ci valoarea pe care o adăugăm acum în noi și felul în care ne trăim viața, acumulând experiențe noi.

Eu vreau să fiu un arhitect. Vreau să construiesc și știu că această construcție începe de la mine pentru că vreau o viață mai bună pentru mine, familia mea, oamenii din jurul meu.

Tu ce crezi? Merită să fii arhitectul propriei vieți?

arhitect

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)