Postez deseori pe Facebook materiale constructive care să ajute oamenii, să le dea niște imbolduri de inspirație, să-i ajute să vadă diferit chiar dacă 20-30 sau 50 de ani au fost obișnuiți, crescuți într-un mediu cu restricții în ceea ce privește a visa mare, a-ți urma pasiunea, a-ți găsi rolul și scopul în societate, a fi fericit făcând ceea ce te face fericit.

Feedback-ul pe care îl primesc este foarte redus dacă țin cont de întreaga mea listă de prieteni. Există într-adevăr un grup de oameni (din care fac și eu parte) care reacționează de fiecare dată pentru că este și modul în care văd ei lucrurile și au ales să trăiască după un model care să-i ducă cât mai aproape de starea generală de bine, de prosperitate, de împlinire profesională. Oameni optimiști și visători 🙂

Ceilalți însă nu vor să vadă care e rețeta. Nu sunt interesați să cumpere ingredientele. Reacționează la bârfe, energie negativă, știri tembele etc. Vor mânca din păcate aceeași pâine fără gust până ce se vor trezi și vor vedea că există o alternativă.

Eu mă consider norocos din punctul ăsta de vedere. Am avut norocul să cunosc la momentul potrivit, oameni care să mă facă să văd diferit. Astăzi vreau să împărtășesc bucuria și energia mea tuturor. Am privilegiul să trăiesc alături de oameni care și ei îmi împărtășesc aceleași stări și aceeași gândire. Cred că asta ar trebui să facem toți. Să combatem starea negativă din jurul nostru și să inducem cât mai mult optimism și soluții pentru problemele celor din jur.

Trebuie să luptăm!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)