Am auzit tragica poveste a unei familii ce a rămas fără soț și tată în același timp, după ce acesta a fost împușcat în Timișoara în decembrie 1989. O poveste tragică care trebuie spusă ca să îi facă pe oameni să înțeleagă că mulți și-au sacrificat viața, libertatea, sănătatea pentru ca țara să ajungă acolo unde este acum.

După ce a fost împușcat, a fost încărcat alături de alții într-o dubă frigorifică în care de obicei se transporta carne de porc. Au fost duși la București și arși la crematoriul Cenușa.

crematoriul cenusa

Cenușa le-a fost ulterior aruncată la canal. Simbolic, familia a zidit un mormânt gol, ca să aibă unde se întoarce pentru a-și plânge mortul.

Românii au fost o nație care au făcut alegeri greșite, adesea. Unii zic că e vorba de ghinion, alții de prostie, alții că soarta e de vină. Habar nu am care e motivul.

Ne-am ales lideri care mai de care mai corupți, care au știut să vorbească și să ne mintă cum ne plăcea, care au stors țara asta de toată vlaga ei.

Au murit niște oameni, mulți au murit; au murit cu speranța că vor schimba ceva. Poate că nu conștientizaseră atunci moartea și pericolul ei. S-a plătit un preț extrem de scump pentru ca țara să iasă de sub jugul comunist și să pășească înspre occident.

crematoriu

Am tânjit după occident în 89 și anii ce aveau să vină. Acum, am ajuns scârbiți de realitatea în care trăim. Unii o duc bine, trăiesc în spirit capitalist, au ce mânca, au siguranța zilei de mâine.

Cei mai mulți însă, o duc prost. Mă refer aici la cei cărora viața nu le-a dat prea multe, la handicapați cu pensii mizerabile, la bătrâni care au muncit de au crăpături în palme și azi au pensii nesimțite, în timp ce ni se spune că nimeni nu are pensia mai mică de 300 de lei.

Întrebarea mea e: asta e pensie?! Ce poți face cu 300 de lei?! Să cerșești mila altora?!

pensie cupon

Da, asta e posibil. Când îți chiorăie stomacul de foame ajungi să faci orice. Unii s-au omorât. S-au aruncat de la etaj, s-au spânzurat, pentru că nu aveau ce duce acasă la copii.

S-a ajuns departe. Departe de tot. La puțini dintre aleși le pasă. Campaniile electorale arată cât de mult le pasă, felul în care vorbesc, evaziv și încurcat, astfel încât să ne prostească și să uităm care a fost întrebarea inițială.

Habar nu avem ce e normalitatea, noi cei ce stăm aici în țară, noi cei care poate abia am ieșit din țară de câteva ori, nu mai spun de trăit în alte țări civilizate, etalon al civilizației și al bunului simț.

Auzi dincolo, de alocații pentru copii care sunt de 2-3 ori mai mari decât salariul minim de la noi. Da! Un copil să primească o alocație mai mare decât maică-ta care își rupe spatele 12 ore în picioare, lucrând pentru un patron care poate nu a călcat niciodată în România și care la urma urmei nu își vede angajații decât ca pe niște rulmenți sau șuruburi într-un mecanism construit ca să îmbogățească pe unii, în timp ce alții se târăsc și abia au bani să umple o plasă o dată pe săptămână, sâmbăta.

Dar consolarea e că există totuși un loc de muncă, nu?!

Ne mulțumim cu atât de puțin când merităm atât de mult; sau mai bine spus, când am putea avea mult mai mult. Merităm cât avem și avem cât merităm.

Suntem imbecili să credem că doar afară se poate mai bine, că Made in Romania = Rahat și că mașina nemțească, ciocolata belgiană și vinul franțuzesc sunt cele mai bune.

Cum putem avea valori mai bune dacă noi nu credem în valorile pe care le avem în momentul ăsta?! Cum putem creea valori noi când ne batem joc făcând alegeri greșite? Voit, greșite!

Se zice că fiecare merită cât are și că fiecare țară își merită conducătorul pentru că el ajunge acolo, mai nou, pe cale democratică.

”Da…Comuniștii mi-au luat tatăl și mi-au dat în schimb un mormânt gol…”

Asta își spune sărmana copilă ce a crescut fără tată, care poate nu va știi niciodată ce e un cuvânt bun, un ajutor, un stâlp de susținere lângă căldura și dragostea unei mame.

L-au aruncat la canal. L-au șters de pe fața pământului cu totul. Au lăsat în urmă jale și amărăciune. Cazurile sunt mii în toată țara. Poate zeci de mii.

Acum oamenii au început să se deștepte și să vadă cum ar trebui să fie. Au început să vadă că au ales să îi reprezinte o parte din gașca vinovaților, din gașca călăilor din 89.

Au început să vadă că puterea e la ei și au început să iasă în stradă împotriva unor conducători care ar merita violență dar nu există violență în democrație. Cândva ar fi fost trași în țeapă, spânzurați sau împușcați. Astăzi doar se îmbogățesc slujindu-și interesele, mimând jocul conducerii unui popor.

Duminică, 16 noiembrie, fiecare va alege după propria conștiință. Unii dintre noi vor alege să învârtă cuțitul în rana țării ăsteia, în timp ce alții vor alege să trateze rana. Astea sunt convingerile mele și vă rog, nu doar vă doresc, să fiți înțelepți.

Țineți minte: trecutul nu mai poate fi schimbat iar viitorul nostru, începe mâine cu un vot. Așa îl putem influența și schimba. Puterea e la noi. Alegerile ne aparțin, ne privesc și ne vor cere socoteală dacă nu le vom face cum trebuie.

Pentru un viitor mai bun!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)