Fără dar și poate, sportul e cel mai bun profesor în viață. Sportul e și cel mai riguros și optimist prieten pe care l-am avut vreodată, chiar dacă nu l-am apreciat la adevărata sa valoare mereu.

M-a învățat niște lecții de viață esențiale. Astăzi m-a învățat o lecție despre limitările personale și cum pot să le distrug. Rezum totul în câteva cuvinte:

Ca să devii mai bun trebuie să-ți depășești limitele. Ca să îți depășești limitele trebuie prima oară să le găsești și să le vezi clar. După ce le-ai găsit mai fă un pas înainte și le-ai depășit. Cu toate astea, nu poți face nimic dacă nu decizi tu singur că vrei să devii mai bun.

Poate că-ți sună banal și sunt sigur că știai deja ideile astea. Totuși claritatea și ordinea în care faci lucrurile contează foarte mult. Nu există decât o singură formulă corectă.

Cum am ajuns la concluziile acestea? De regulă eu alergam 3.5 km și știam exact câte ture trebuie să fac pentru asta. Cu toate că îmi doream să devin mai bun și să ajung să alerg chiar un semi-maraton, nu făceam decât să repet a alerga 3.5 km fără să fac nimic mai mult.

Astăzi am alergat cu un prieten și am schimbat traseul meu obișnuit cu unul mai lung. Îmi era teamă că nu voi putea ajunge la final, că sunt nepregătit pentru lungimea asta.

În teorie știam că niciodată nu voi fi suficient de pregătit pentru a deveni mai bun. După ce acum câteva zile am creat o invocație foarte puternică, ”acest trup nu va trăda această minte”, astăzi am realizat că de fapt noi oamenii suntem creaturi spirituale și că trupul nostru este doar un vehicul pe care folosind mintea îl putem antrena și îl putem face să devină mai puternic ca să ne ducă unde vrem noi.

Am depășit provocarea fizică. Am finalizat ”cursa” și am câștigat aceste lecții foarte puternice pe care am avut privilegiul să vi le împărtășesc. Apreciez că citești aceste rânduri și că îți dorești să devii mai bun, mai puternic și mai motivat pentru a obține orice îți pui în minte! Deja ai devenit mai bun!

Dacă acest articol ți-a fost de folos, scrie-mi mai jos care parte ți-a plăcut cel mai mult și pe viitor voi ține cont și mai mult de ce anume te-a ajutat.

Îți mulțumesc și îți doresc inspirație, energie și mult succes!

Trail running in the Italian Dolomites

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)