E destul să mergi într-o gară ca să vezi chiar zeci de oameni care și-au ratat viața, boschetari care suflă într-o pungă, umblând greu, pierduți, parcă de pe o altă lume.

Ei sunt oameni care au ratat. Au primit la fel ca toți câte un corp și o minte, dar le-a fost în zadar. Nu au avut norocul să primească și informația de care au avut nevoie.

Pe măsură ce îmbătrânesc îmi dau seama tot mai mult că ceea ce bagi în cap e ceea ce te definește și îți asigură succesul sau eșecul. Nimic altceva!

Poți să fii cel mai sănătos și dotat om din lume dacă nu ai informația potrivită. E ca și cum ai cumpăra ultimul răcnet de laptop, dar l-ai primi cu un windows 95, un sistem de operare vechi de 20 de ani.

Majoritatea oamenilor își updatează windows-ul mai des decât mintea – ratează cărțile care îi transformă, care îi actualizează și dezvoltă!

Iar o carte pe care nu o citești, nu te ajută – așa cum zicea Jim Rohn.

Cu toate că toți primim aceeași sau aproape aceeași configurație hardware la naștere, software-ul primit de la părinți, școală și dobândit prin autoeducație face toată diferența!

Orice boschetar ar putea ajunge avocat, medic sau milionar, un om de succes care să-i inspire și să-i ajute pe ceilalți.

De asta îmi vine greu să mai privesc cu dispreț sau să judec un cerșetor, un boschetar, un om al nimănui care trăiește din mila celorlalți.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)