Viața e frumoasă, dar crudă. Matematic de crudă. Viața și moartea, dincolo de puterea noastră de percepție, se întâmplă cu precizie matematică. Noi, cu puterea noastră de înțelegere și procesare a evenimentelor din jurul nostru, putem pune doar etichete ca să fim capabili să ne reluăm filmul ca să ne continuăm existența.

Ce introducere crudă sau depresivă ar spune unii.

Uneori se întâmplă lucruri nasoale, la care noi contribuim mai mult sau mai puțin. Un copil care se naște cu o boală genetică sau infectat cu HIV, nu are săracul nicio vină.

În schimb la adulți lucrurile-s diferite.

Pe vremea când eram în liceu, era angajat un portar care era alcoolic. Într-o zi m-am oprit să vorbesc cu el și din vorbă în vorbă, am ajuns la subiectul băutură. Tipul se lăuda cât a băut el la viața lui și că în loc de ficat mai are doar locul, ficatul nu mai e. Peste ceva vreme, nu foarte multă, am aflat că a murit.

Omul era conștient de greșeala lui. Știa că băutura nu-i face bine, dar continua să trăiască având aceleași obiceiuri distructive.

Alegerile duc la rezultate pe măsură.

Întrebarea e care e intervenția lui Dumnezeu în povestea asta? Crezi că Dumnezeu l-a pedepsit pe om pentru că a băut prea mult?!

O altă poveste tristă e cea a copilului din București care a murit sfâșiat de câini fiind la o plimbare cu bunica lui. Reacția unora a fost că Dumnezeu l-a luat pe copil pentru că avea nevoie de el, pentru că avea nevoie de îngeri. Tu ce crezi?!

Lipsa alegerilor duc și ele la rezultate pe măsură.

O altă poveste tragică e moartea tinerilor din clubul Colectiv. Reacția oamenilor a fost diversă. Unii ziceau că Dumnezeu a pedepsit rockerii, alții au dat vina pe patron.

Adevărul, din punctul meu de vedere, e ceea ce a spus Jim Rohn cândva.

Dezastrul vine în timp ca o acumulare a greșelilor repetate, a erorilor neremediate, a alegerilor greșite.

Am auzit la un moment dat o frază care m-a impresionat: „Dumnezeu nu are nevoie de oameni. Omul are nevoie de Dumnezeu”.

Cred că tragedia și suferința vin ca niște mesageri, iar mesajul pe care îl aduc este acela că cineva a făcut alegeri greșite în mod repetat.

Poate că uneori e greu să descoperi care a fost acea greșeală sau eroare de judecată care a dus la o tragedie. Uneori poți fi victima erorilor de judecată a altora, iar alteori să fii chiar tu cel care provoacă tragedia, suferința.

În cele trei cazuri cred că oricine poate judeca după rațiunea proprie și să găsească care au fost acele greșeli/erori care s-au produs în mod repetat astfel încât să se ajungă la tragedii.

Dacă portarul nu ar fi băut, trăia și astăzi.

Dacă acei câini nu erau pe stradă, cel mai probabil instituțiile publice făcându-și treaba cum trebuie, acel copil ar fi trăit și azi.

Dacă clubul nu ar fi luat foc sau ar fi fost închis fiind neautorizat pentru a funcționa, peste 100 de tineri trăiau astăzi cu amintirea unui concert super mișto la care au participat în octombrie 2015.

Viața e crudă. Matematic de crudă.

Funcționează după reguli simple, chiar dacă uneori nu e ușor să le respectăm.

Uneori ne poate lipsi o singură informație care ar face diferența dintre viață și moarte – de cele mai multe ori educația și cunoașterea fiind „facilitatorii vieții”.

Dumnezeu nu-i ia pe cei buni. Nici pe cei răi. De fapt, Dumnezeu nu are nicio implicare. Ne-a lăsat rațiune, legi și reguli care să ne ajute să trăim.

Felul în care folosim tot ce ne-a lăsat afectează viața noastră și a celor din jur.

Și… citește, te rog, de câteva ori afirmația asta ca să o înțelegi complet, până la responsabilizare.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)