E fain să fii tânăr și să crezi că totul e posibil. E posibil pentru că n-ai dat prea mult cu capul și ești suficient de naiv să crezi că viața e o vată pe băț și tu o ții în mână.

Visezi că o să schimbi lumea prin felul tău inovativ și curajul cu care o înfrunți, iar când te trezești din visul tău parcă rupt dintr-o melodia de-a lui Dylan, îți dai seama că ești deja angajat iar deasupra capului tău gravitează un picior mare care te poate strivi în orice clipă, pe nume ”Responsabilități”.

Te crezi în siguranță pentru că cineva are grijă de tine – poate o corporație sau dacă ești mai curajos, facturile pe care le plătesc lunar clienții tăi. Adevăru-i că nimic nu e sigur. Lumea e fluidă, volatilă și chiar inflamabilă pe alocuri.

Nimic și nimeni nu te poate proteja de fapt. În afară de tine, de felul tău în care faci „joc de glezne” și slalom printre obstacole, provocări și dezamăgiri.

Afară e război. Război pentru a-ți păstra jobul, clienții, vizitatorii pe site sau mai știu eu ce.

Singura armură pe care ți-o poți pune zilnic pe tine și singura care te ajută e…  progresul tău ca individ pe toate planurile, faptul că faci orice ca să fii cu un pas înaintea colegilor, competitorilor și tuturor celor care ți-ar putea lua locul pentru că sunt mai buni.

În spatele progresului e [(muuultă) la puterea a 99-a] muncă.

Atât.

Toate astea dacă nu dorești să fii o victimă. Nu de alta, dar deja sunt destule.

#StopWatchingMăruță

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)