trezire 5am dimineata

În dezvoltarea mea personală am făcut o mulțime de lucruri începând de la sport, nutriție, citit și instalarea de obiceiuri (despre care probabil o să vorbesc pe larg în curând). Una dintre cele mai provocatoare obiceiuri este trezitul la 5am.

Toți maeștrii dezvoltării personale vorbesc despre avantajele trezitului la 5am. Chiar dacă m-am înscris în Clubul 5am România acum câteva luni, nu am reușit să îmi instalez acest obicei și după cum zice Robin Sharma, am pierdut bătălia cu patul.

Adevărul e că lucrurile în viață se întâmplă doar atunci când ți le dorești cu adevărat, nu atunci când ai impresia că ai vrea să faci ceva. Totul ține de disciplină și de o minte rezistentă pentru că, deși noaptea te culci cu gândul că abia aștepți să te trezești la 5am pentru că sunt multe lucruri faine de făcut, mintea ta somnoroasă de dimineață este foarte șmecheră și ușor de influențat de căldura din pat, comoditatea, ochii umflați de somn etc, și numai la entuziasmul de aseară nu mai îți stă mintea.

Idei pe care le-am descoperit și m-au ajutat pentru trezitul de la 5am.

  1. Când auzi alarma, ai sărit din pat. Nu mai stai. Nu îl pui pe snooze. De fapt, alarma ar trebui să fie ceva mai departe de pat ca să te ridici să o oprești.
  2. Bea apă forțat. Am observat că dacă beau apă forțat, până nu mai am aer, mă trezesc instantaneu. Ceva se întâmplă în corp și e mai mult decât hidratarea. Oricum, ca să te menții treaz trebuie să bei apă suficient de mult, 500ml.
  3. Fii disciplinat cu gândurile. Când ai de ales dacă să te trezești sau nu, apar o grămadă de gânduri. Mintea de dimineață e puturoasă, asemeni unui copil care vrea să mai doarmă și să nu meargă la școală. Sunt sigur că toată lumea experimentează asta într-o mică măsură și de fapt, cred că în asta constă disciplina maturității, în a bloca eficient acele gânduri care negociază cu tine ca să mai dormi.
  4. Asociază ceva plăcut cu ceea ce urmează să faci dimineața. E mega important să știi ce urmează să faci dimineața și să ai o rutină plăcută. Eu de regulă îmi programez măcar parțial agenda cu ce urmează să fac mâine. Dacă asociezi trezitul cu ceva ce îți place să faci ca cititul sau urmăritul unui video motivațional, atunci trezitul devine mai ușor.
  5. Rezistă 2 luni în clubul 5am. Dacă studiile spun că e vorba de 66 de zile pentru a instala un obicei nou, tot ce ai de făcut e să te străduiești, să te angajezi să reziști 2 luni în clubul matinalilor. Pe măsură ce trece timpul, scade și rezistența pe care o opunem la obiceiul ce se formează. Cu alte cuvinte, îți va fi tot mai ușor să te trezești dimineața.

Eram la o cafea cu prietenul meu Sergiu pe la 10am și la un moment dat, când făcurăm o pauză din lungile noastre discuții filozofice, am constatat cu stupoare că am câștigat atât de mult timp în plus față de ceilalți. Când unii abia se ridicau din pat, noi eram deja la cafea și vorba lui Dan Luca de la 5amclub.ro, intrasem deja la schimbul 2, cu multe obiective realizate pe ziua respectivă; și era abia 10 și ceva dimineața.

Așadar, pentru mine, cea mai mare motivație este timpul pe care îl câștig. Recunosc, mai am multe de învățat legat de rutina mea de dimineață, de felul în care îmi programez ziua, de modul în care fac exercițiile fizice, de nutriție ș.a.m.d., dar ideea e că avantajele nu întârzie să apară încă din prima zi.

Probabil că în primele zile o să apară după 2-3 ore, tentația de a te băga în pat din nou. Trebuie să îi reziști! Patul e foarte seducător mai ales dacă seara ai adormit după ora 10pm. Ai nevoie de măcar 7 ore de somn.

Te las acum cu 5 sfaturi de la Robin Sharma pentru a te trezi la 5am. Robin, m-a ajutat foarte mult în ultima perioadă și îi sunt recunoscător. Sfaturile pe care le prezintă el sunt diferite față de ale mele așa că îți recomand să urmărești video-ul.

Mult succes și succes la trezit, matinalule 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)