Am auzit diverse voci care vorbeau despre starea de mulțumire pe care trebuie să o ai și care e cea mai potrivită stare pentru a face mereu mai mult, pentru a te dezvolta continuu.

Există o diferență între a fi mulțumit și a fi mulțumitor. Trebuie să fii mulțumitor pentru tot ceea ce ai dar să nu te mulțumești doar cu atât. E un joc de cuvinte aici dar care, cred eu, are o putere magică, ascunsă înlăuntrul lui.

Atunci când mulțumești pentru tot ceea ce ai practic realizezi că ai foarte multe și îți dai seama cât ești de norocos. Îți dai seama că ai o mică sau o mare avere în tine și în jurul tău. Acolo unde există mulțumire apare și abundența. Am observat că atunci când am mulțumit pentru tot ceea ce am, am devenit mai liniștit, mai fericit și mai ambițios. Mi-am dat seama că deja am o mică avere și că vreau mai mult, fie că vorbim despre partea sentimentală sau cea materială.

Atunci când mulțumești descoperi că ai multe motive pentru care să fii fericit.

Imediat după ce ai conștientizat că ai multe, mulțumind pentru toate, e timpul să treci la pasul 2, adică să îți dorești mai mult. Asta o poți face atâta timp cât nu te mulțumești doar cu ce ai.

Mulțumește pentru ceea ce ai dar nu te mulțumi cu atât!

În sfârșit am reușit să definesc cumva ce vroiam să zic. Cred că e mai clar acum. De ce să nu te mulțumești cu ce ai?

De ce nu?!

Îți dau un singur motiv foarte plauzibil care e scris în codul tău genetic. Omul este o creatură a progresului care vrea mai mult, care tinde spre evoluție, care are nevoie de nou, de mai bine, de siguranță, de răspunsuri, de certitudini, de mai multă iubire, de mai multă sănătate, de mai mulți bani etc.

Cine nu își dorește mai multă sănătate, mai multă iubire, mai multă siguranță, mai mulți bani? Poate un om mort. Poate din cauză că toate aceasta sunt resurse consumabile și tindem să vrem mai mult pentru ne a asigura doza necesară de siguranță, de pace, de liniște interioară.

Primul meu gând dimineața trebuie să fie plin de mulțumire. Următorul trebuie să fie cel de energizare spre a face mai mult, spre a descoperi.

Mulțumesc pentru acest articol și pentru că am reușit să pun toate cuvintele astea într-o formă potrivită. Dacă te-a ajutat, aștept părerea ta într-un comentariu mai jos și sper să fii contribuit cât de puțin la starea ta de mulțumire pentru ce ai și să fiu un motiv pentru care mulțumești 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)