Dragi prieteni,

A trecut mai bine de 1 an de când am pornit site-ul acesta pe care postez regulat mesaje motivaționale, materiale pe care le consider utile și folositoare pentru noi toți.

Astăzi însă, nu voi vorbi nici despre motivație, nici despre afaceri, nici despre voluntariat sau cazuri umanitare, nici despre personalități.

Astăzi voi vorbi despre tine!

Mereu mi s-a părut o mare porcărie votul. Mereu am spus că oricum nu contează, toți sunt la fel și votul meu singur nu contează. Am considerat mereu că politica e o mare mafie în care niște mizerabili fac jocurile și fură cât pot, atâta timp cât sunt în mandat.

Până anul acesta!

Abia acum am realizat că suntem în pragul unei decizii majore pentru că există diferențe cruciale între cei 2 candidați. Am realizat și că sunt foarte mulți care gândesc ca și mine, ca și noi și suntem foarte mulți cei care dorim o schimbare. Tocmai din acest motiv e timpul să ieșim cu mic, cu mare la vot, fie că ai 18 ani și mergi pentru prima dată să votezi, fie că ai fost deja de 10 ori la vot și te-ai săturat să tot speri.

Nu voi începe să vorbesc și eu despre sacrificiul celor din 89, cu toate că merită amintit de fiecare dată. Suntem în punctul în care avem nevoie de o maturizare ca țară. O maturizare care trebuie să pornească de la primul om al țării, de la președinte.

E timpul să alegem un om care să facă cinste țării, om cu rezultate cu care să ne mândrim și care să fie un exemplu pentru noi.

În acel moment vom înțelege responsabilitatea noastră ca români și vom putea măcar spera la o schimbare. De fapt, eu chiar mă aștept la o schimbare de data aceasta.

Momentul tău este duminică și soarta țării, a ta, a părinților tăi, a copiilor tăi, stă în acele 15 minute în care mergi să spui întregii țări ce ai ales.

Am auzit tot felul de vorbe ca “nu votezi, nu exiști”. Sunt niște prostii. Cu toate astea, votul tău are puterea de a schimba felul în care tu trăiești în primul rând.

Gândește pragmatic: cum ar fi ca în 10 ani să ajungem la un salariu mediu de 800-1000 de euro pe lună? Ce viață ai duce astfel?

Îți spun eu:

  • ca tânăr ți-ai permite să îți cumperi o casă
  • ai putea face unul sau două concedii pe ani fără să te stresezi prea mult
  • ți-ai permite o mâncare mai de calitate
  • ți-ai permite să îți cumperi haine mai de calitate
  • ai putea cumpăra mașina pe care ți-o dorești
  • bunicii tăi își vor putea permite să cumpere medicamente și să mai rămână cu bani în buzunar
  • vei avea parte de asistență medicală de calitate și soția ta va putea naște într-un spital de stat în deplină siguranță și copilul tău ar fi sănătos

Nu e nici o filozofie. E cât se poate de simplu! Mergem la vot și votăm schimbarea. Îmi doresc și vă doresc, ca după ziua de duminică, să fim cu toții împăcați cu faptul că am votat pentru noi în primul rând și peste câțiva ani să putem să trăim și noi, românii, la ”standarde europene”. Se poate! Putem! Vom ajunge acolo! Mergi la vot!

buletin de vot stampila

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)