Sâmbătă, 26 iulie 2014, am avut cea de-a 3-a sesiune evoClub Lipova în care am discutat despre Atitudinea Pozitivă în viața de zi cu zi. Am discutat despre avantajele atitudinii pozitive și cum îți influențează succesul, sănătatea și relațiile cu ceilalți.
Am avut un exercițiu interesant prin care am ieșit în față pentru a ne prezenta unul dintre cele mai mari obiective personale, iar ceilalți aveau rolul negativiștilor aruncând cu tot felul de afirmații negative și obiecții în direcția celui din față. A fost interesant și provocator pentru că a trebuit să ne testăm convingerile personale, pregătirea și intensitatea credinței noastre în realizarea obiectivelor.
Un alt exercițiu a fost cel din imaginea de mai jos, în care am scris fiecare câte o calitate pe care am identificat-o la ceilalți membri. Scopul a fost să observăm cum ne percep cei din jur și să ne cunoaștem mai bine, folosind perspectiva celorlalți 🙂
Începând de astăzi avem un membru nou, pe George, un tânăr foarte ambițios și motivat să devină un lider de comunitate care să inspire și să încurajeze câți mai mulți tineri din Lipova să facă mișcare în aer liber. Îl încurajăm și îl susținem în planul său și îi urăm bun venit în echipă!
Deasemenea, am decis împreună să aducem câteva îmbunătățiri întâlnirilor noastre. Pentru o evoluție mai eficientă, vom avea o temă principală în fiecare săptămână (care temporal se va întinde pe durata unei ore) și în fiecare săptămână un alt membru va prezenta această temă, pe care o va pregăti în prealabil. În rest vom avea discuții libere, vom vizualiza diverse materiale video educative, vom avea chiar și 15 minute dedicate activităților ce nu țin de tema clubului, în care putem prezenta proiecte personale sau creații proprii etc.
Vom îmbunătăți și optimiza permanent întâlnirile noastre ca să avem parte de un timp cât mai de calitate care să ne încurajeze și să ne provoace să devenim mai activi și mai buni.
Felicitari pentru initiativa Stepan,
felicitari pentru acest club de dezvoltare personala la Lipova, deoarece, cred ca, Lipova are nevoie mai mult, poate, de cat oricare alta comunitate din judet, sa isi schimbe mentalitatea, iar acest lucru trebuie exersat intens cu generatiile mai tinere, nu mai avem timp, Lipova este prea mult ramasa in urma.
Mulțumesc Alin! Inițiativa e primul pas. După asta e multă muncă și energie consumată pentru a face oamenii să înțeleagă care sunt avantajele unei vieți după ce începi să investești cu adevărat în tine și nu doar într-o latură a ta. Te așteptăm și pe tine la club ca să împărtășești din experiența ta de viață. O zi excelentă!
Cu mare drag, insa un stiu daca sunt in masura sa dau sfaturi cuiva sau …, ma rog, daca este de invatat ceva din experienta mea de viata. Dar promit ca vin, cu mare bucurie, la EvoClub, doar sa ma anunti pe mai cand doresti tu.
Chiar am auzit o vorbă care spune că poți învăța ceva de la oricine, oricât de tânăr sau bătrân e, oricât de trecut prin viață sau nu e. O să te anunț curând când o să avem un seminar mai interesant 🙂
scuze ( pe Mail)
Multumesc foarte mult