Nu o să comentez nimic pentru că nu cred că mai e nimic de comentat și nici nu-s în măsură. Oameni au murit și au îndurat moartea în pușcăriile comuniste.

Am constatat că dacă nu te gândești sau nu reacționezi la bătaia pe care o primești, traversezi cu mult mai multă ușurință bătaia. Adică mă gândeam la altceva nu la faptul că se dădea în mine. Ca de exemplu vedeam cum îmi țâșnește sângele pe perete când mă izbeau și îmi puneam întrebarea ”E sângele meu?”. Primeam imediat a doua lovitură și confirmarea că e sângele meu. Mergeam mai departe; de aia e sângele meu – înseamnă că mai durează. Parcă nu simțeam lovitura. Parcă.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)