Egocentricul suferă. E un om care are atâtea nevoi că abia și le poate recunoaște pe toate. E un om sensibil care cere mai mult decât poate oferi. E un om care se plasează pe sine în centrul atenției. Știe să-și vândă foarte bine nevoile iar cei din jur de milă, dragoste sau simplă plăcere, îl ajută să obțină ceea ce își dorește.

Egocentricul trăiește o viață alburie, cuprinsă în interiorul unui contur nedefinit, care oscilează de la depersonificare la exces de personalitate. Trăirile sale interioare sunt complexe. Nu se regăsește, e nemulțumit, vrea mai mult, cântărește puțin, face pe alții să sufere fără să fie afectate de asta prea mult.

Egocentricul e pasional. Pune multă pasiune și arde ca un vulcan atunci când crede cu tărie în ceva. E dispus să calce peste inimi, peste suflete și peste orice, dacă-i lipsește conștiința de tot. Un egocentric nu are foarte multă conștiință. Nu-și exersează empatia și adesea poate fi considerat un om lipsit de trăiri interioare, fără scrupule, rece, nesimțit și nepăsător.

Nu e chiar așa. Are nevoie de lecții dure, grele. Are nevoie de acele contra-greutăți care să facă diferența atunci când e pus pe cântarul vieții. Altfel nu reușește să treacă la vamă…

Totuși, egocentricul are speranță. Nu e pierdut. Are doar lecții mai multe de învățat înainte să treacă spre maturitate. Îmbătrânește mai greu…

egocentric

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)