Se spune că abia atunci când pierzi ceva începi să apreciezi cu adevărat ceea ce ai avut.

Cu toate că sunt o fire optimistă și glumeață, ultimii 4 ani i-am petrecut navigând în amontele unui fluviu năvalnic care mă trântea când de un mal, când de celălalt în căutarea satisfacției profesionale.

A fost o experiență al cărui scop îl consider educativ și fără de care nu aș fi fost ceea ce sunt azi.

Greșeala mea cea mai mare a fost că m-am concentrat obsesiv de mult pe bani. Chestia asta mă făcea să am o mulțime de gânduri, cele mai multe negative, care îmi sugeau energia, sănătatea și am ajuns să pierd relații cu oameni buni și să mă îndepărtez chiar și de familie pentru că ei erau prea diferiți și nu aveau visele mele îndrăznețe. Am fost considerat chiar și arogant în timp ce eu mă feream de oamenii care nu îmi puteau împărtăși credințele.

E îndrăzneț să îți dorești să faci bani și să te concentrezi ca un nebun pe ei? E o nebunie. E o prostie. Nu e îndrăzneală ci e cea mai rapidă cale spre eșec. Am experimentat-o din plin mai ales în perioada în care eram un angajat nesatisfăcut și uneori chiar depresiv.

Suferința în schimb m-a făcut să mă ambiționez și să continui. Nu am acceptat ci am luptat în continuare să mă schimb, până ce am înțeles ideea salvatoare:

Trebuie să te concentrezi pe a rezolva nevoile celorlalți oameni și nu există cale rapidă spre succes. Nu te poți concentra pe bani pentru că bani sunt echivalentul scorului de la un meci de fotbal.

Banii sunt scorul din meciul pe care îl joci cu provocările în a-i ajuta pe ceilalți să-și satisfacă nevoile.

Cu alte cuvinte, eu mă concentram pe scor și nu pe a juca un meci de calitate care să mă ducă la victorie. Păi cum naiba să fii fericit atunci?

Imposibil să fii!

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am ajuns până aici și pentru că am dat suficient de mult cu capul pentru a înțelege aceste chestii. În continuare nu fac decât să îmi repet această frază pe care o consider esențială. E un secret pe care avem impresia că îl cunoaștem dar nu îl înțelegem. Poate că îl știam dar nu l-am înțeles sau l-am înțeles greșit.

Dacă aș putea da timpul înapoi, asta ar fi o schimbare pe care aș face-o: m-aș concentra pe a deveni mai bun și pe a rezolva nevoile celorlalți.

Dacă reușesc și reușim de fapt, să ne extragem toată satisfacția și fericirea din satisfacția clienților sau a oamenilor pe care îi ajutăm, din acel zâmbet urmat de un mulțumesc, atunci am devenit oameni de succes. Banii vor urma pentru că e normal să fim recompensați după ce oferim sincer, un serviciu de calitate, un produs de calitate sau o mână de ajutor la nevoie.

Asta îmi doresc și îți doresc și ție. Descoperă-ți vocația în binele pe care-l faci celorlați oameni, în valoarea pe care o aduci comunității!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)