Trebuie să încetăm să mai acordăm merite DOAR post-mortem oamenilor valoroși. Nu știu dacă e doar la români dar parcă oamenii au un adevărat simț al ”păcat că s-a dus”, ”a mai plecat o stea” sau ”doar oamenii buni mor”. Apoi, legat de ultima expresie, nu doar oamenii buni mor.

Toți oamenii mor dar avem tendița să le recunoaștem valorile și chiar să le atribuim valori inexistente, celor ce au trecut în eternitate. Tind să cred că doar din cauza unui mit popular: ”să nu-l vorbești pe mort de rău”.

Așa se nasc parcă niște super martiri și adevărate stele ce au apus, când în viață erau ignorați și poate chiar urâți.

Avem actori, sportivi, profesori extraordinari, cercetători, ingineri inventatori, medici și mulți alții care sunt muritori de foame, ignorați de societate, uitați, chiar dacă au avut o viață plină de merite și sacrificii în scopul deservirii societății, pentru a face lumea asta un loc mai bun.

După ce mor, intră subit în centrul atenției, fiind mediatizați specific după același tipar nesimțit. A doua zi, pe măsură ce numele lor pălesc pe ecranele televizoarelor iar ziarele ajung în sertarul de hârtie de împachetat, sunt trimiși în arhiva prăfuită a memoriei colective, un fel de cimitir al valorilor și a culturii.

Nu prețuim pentru că nu ne pasă. Nu ne interesează să prețuim.

Alergăm fiecare în drumul lui, mulți dintre noi urmărind doar bârfa și produsul ieftin, ușor digerabil al unei minți degenerate. Alegem prostia, bârfa, sexul ieftin și siliconat, chiloți filmați în direct, oameni care au uitat să mai fie oameni sau care nu au fost niciodată oameni.

Mințile noastre sunt asemenea unor cariere de piatră în care se sapă adânc și puternic, asemeni unor carii dar care nu dor, ba chiar produc plăcere.

Cine sapă? Principala unealtă a prostiei: televizorul. Mai nou și infecțioasele cancanoide, care împrăștie viral un cancer metastazic de imbecilitate. Dar nu doare. Suntem sedați, ușor conectați la acest aparat de manipulare, primind intravenos o morfină dulce, care calmează orice dorință și speranță pulsatilă de salvare.

Uităm. Ignorăm. Pierdem.

Oare ne-om trezi vreodată? Oare vom învăța să cântărim și să alegem mai bine?

Unii da, alții nu; natural. Cei care vor învăța sunt cei care vor înțelege că trebuie să ne alegem gândurile ca și hainele. Trebuie să alegem ce băgăm în noi și în viața noastră și trebuie să alegem ce mai păstrăm. Până când nu devenim conștienți de toxicitatea vremurilor și a mediului nostru, nu vom fi capabili de nici o schimbare.

Problema e că oamenii pe care-i iubim mai mult vor suferi mai mult ca noi. Mă refer la copiii noștr, pe care putem să nu-i privim ca pe viitorul nostru sau al țării ci ca pe o parte din noi, o extensie a sufletului nostru.

Dacă permitem prostia, permitem suferinței și distrugerea!

Ține minte. Conștientizează. Păstrează. Dăruiește.

Există valoare în noi și în oamenii de lângă noi. E îndatorirea noastră să descoperim, să conservăm și să dăm mai departe valoarea. Noi suntem prezentul și viitorul. Noi reprezentăm datoria sacră a neamului și a conștiinței civice. Noi. Tu și eu.

Nu mai ignora. Implică-te. Alege bine. Demonstrează că îți pasă. Dăruiește celor din jur chiar dacă nu primești înapoi nici măcar un mulțumesc uneori. Suntem construiți pentru a dărui viață și valoare iar negarea duce numai la suferință. E datoria noastră pentru cei ce ne vor urma.

copil trist

Credit foto: strawberrymacaroons.blogspot.com

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)