Astăzi, sâmbătă, 22 martie 2014, s-a inaugurat clubul de programare pentru copii, CoderDojo Lipova. Au fost prezenți 21 de copii însoțiți de părinți și 9 mentori care i-au ghidat în primele taine ale programării.
A fost o provocare, plină de emoții, dar totul a ieșit perfect. Sala a explodat de entuziasmul copiilor care au reușit să facă primul lor joc în care eroul principal a fost o pisică.
După aproape o oră de programare, fiecare copil a reușit să programeze pisica să se miște folosind tastele stânga – dreapta, distracția fiind și mai mare în momentul în care copiii au reușit să facă pisica să miaune, zeci de pisici astfel mieunând în sală 🙂
La deschidere a participat și domnul primar Mircea Jichici care ne-a oferit tot suportul său în desfășurarea activităților noastre pe viitor. Astfel, începând de astăzi, în fiecare sâmbătă de la ora 11 vom avea 2 ore de club de programare pentru copiii din Lipova.
Suntem bucuroși și entuziasmați să putem oferi din experiența și timpul nostru, copiilor minunați din Lipova, dornici să cunoască, să devină tot mai buni și cine știe, viitori programatori de succes cu o carieră în domeniul acesta 🙂
Înscrierile sunt deschise în continuare și se pot face aici.
Acest club, a mai fost activ cand eram eu de vreo 7 ani, nu cred ca sub acelasi nume. Cursurile se tineau in liceul Sever Bocu, in laboratorul de informatica, iar profesor era domnul Maldar Ovidiu. Tin sa spun ca pe mine personal m-a ajutat foarte mult, dar din pacate nu s-a tinut prea mult… Ma bucur sa vad ca s-a redeschis un astfel de club si sper ca de data asta sa se mentina 🙂
Mă bucur să aud asta și probabil că dl. Maldăr dacă va citi comentariul tău se va bucura mult. Noi ne-am propus să lăsăm în urma noastră cât mai mulți copii care să îmbrățișeze meseria asta, dacă vrei, și bucuria noastră va fi ca peste alți ani să vină copiii aceștia și să scrie cum ai scris și tu de dl. Maldăr. Ar fi minunat 🙂