Când a fost întrebat ”Ce este Gravitația”, Newton a răspuns: ”Dumnezeu!”
Oricare două corpuri din natură, fie că vorbim de 2 pietre, de un pom și un strop de apă care cade din cer sau de doi oameni, sunt atrase reciproc prin Forța Gravitațională.

Astfel, oricare două corpuri din natură se atrag cu o forță direct proporțională cu masele celor două și cu o forță invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele.

Cu alte cuvinte, cu cât masa acestora este mai mare, cu atât se atrag mai tare. Cu cât sunt mai depărate, cu atât scade și acțiunea forței, implicit forța ce le atrage.

În plan emoțional, cu cât setul de valori împărtășit e mai mare, cu atât atracția dintre cele două ființe este mai mare. Cu cât crește distanța fizică și emoțională dintre cele două ființe, cu atât scade atracția dintre cele două.

De fapt greșesc. Dar am greșit intenționat ca să înțelegem progresiv niște noțiuni complet noi pe care acum le gândesc pentru prima oară.

Treaba este de fapt și mai gravă pentru că e vorba de pătratul distanței dintre cele două ființe. Cu alte cuvinte, cu cât distanța e mai mare cu atât se accelerează scăderea dorinței.

Cred că ar trebui să folosim formula asta ca să calculăm ce mai avem în acest moment în viața noastră, ce legături mai avem cu oamenii pe care îi considerăm apropiați ș.a.m.d.

Dacă ai o părere, lasă un comentariu mai jos. Îmi place diversitatea de idei.

gravitatia

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)