După ce l-au spurcat în ultimele 2 săptămâni pe Iohannis, oferindu-i tot suportul necondiționat lui Ponta, BOR trece brusc de partea noului președinte.

Tipic. Nu sunt mirat de asta. Biserica a fost mereu de partea puterii, că de nu era, se alegea praful de ea, mai ales într-un context sensibil (pentru ei) în care diversitatea culturală și religioasă devine tot mai mare, iar oamenii devin tot mai educați (vă las pe voi să o gândiți pe asta).

Mda… BOR pierde teren de la an la an, pe măsură ce se duce ce-a mai rămas din populația de vârsta a treia.

Lumea își urmează cursul. O instituție arhaică, medievală și nereformată cum este BOR, care dezamăgește tot mai des prin implicațiile sale în zone în care nu ar avea ce căuta (ca politica), pierde teren și în cele din urmă se va dizolva. Vor mai rămâne cel mai probabil doar acele schituri de bun simț și curate (pe care le susțin), în care mai există cu adevărat credincioși.

Dar nu despre asta este vorba aici. Vreau să atrag atenția asupra (mult) Prea Fericitului Daniel, care e capul acestei mari corporații numită BOR.

Lipsa de caracter și etică în tot ce au făcut în ultimele 2 săptămâni, vrea acum să fie epurată și albită, în ceasul al 12-lea, adică la slujba de duminică, când Prea Fericitul a anunțat că ”Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor.

Nu pot să nu remarc imbecilitatea catalogării lui Iohannis ca un străin, neamț și așa mai departe, când nu are cetățenie germană și e de naționalitate română. E de etnie germană dar asta nu are legătură nici cu cetățenia nici cu încadrarea sa ca fiind străin. Mulți proști au făcut confuzia asta, așa că nu e nici o problemă să greșească BOR, în repetate rânduri chiar prezentând apăsat chestiunea asta.

Pe la ora 17:00, duminică, s-a dus și patriotul Daniel să voteze. Patriot pentru că și-a arătat clar interesele săptămâna trecută. A așteptat exact cât era suficient încât să estimeze cine va ieși președinte; părerea mea. La ora 17:00 deja se vedea clar că Ponta pierde teren și că tot mai mulți oameni merg la vot.

patriarhul voteaz

Ce nemernicii a făcut BOR în campania electorală?

  • Iustin Sigheteanu a îndemnat în Satu-Mare și Maramureș ca oamenii să voteze cu ”al nostru, un creştin ortodox, care îşi face semnul Sfintei Cruci” (video)
  • Daniel l-a decorat pe Dragnea și i-a cântat ”Vrednic este” împreună cu popii, slăvindu-l ca pe un sfânt (video). Ahh, ca să nu uit, Guvernul a deblocat din fondul de urgență și vreo 20 de milioane ca să mulțumească (ori să plătească?!) pentru slavă și ajutorul din campanie (în octombrie).
  • Un popă, duhovnicul Sebastian, îndeamnă cu subiect și predicat în slujbă ca oamenii să voteze cu Ponta (video)
  • Au făcut campanie și într-o biserică ortodoxă din Paris (video)
  • La Cluj popii au primit circulară prin care să îndemne oamenii să voteze cu ”un creștin, ortodox și român” (video)
  • În 22 septembrie, au decorat cu ordinul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” pe Gabriel Oprea și Robert Cazanciuc.
  • Gabriel Oprea a preluat Secţia de Asistenţă Religioasă a MAI, secție ce dă anual raportul la BOR.
  • Prin 31 iulie Ponta (cu 2 zile înainte de lansarea în candidatură) dă o ordonață de urgență ca să salveze 19.000 de cântăreți din corurile bisericilor, ce erau la un prag de concediere. Astfel au fost repuși pe statele de plată ale Consiliilor Județene.
  • La Mănăstirea Cozia s-au împărțit bilete prin care credincioșii erau îndemnați să voteze Ponta ca să nu își trădeze credința și neamul. Iohannis era văzut ca neamțul necreștin, din punctul meu de vedere.manastirea cozia bilet preoti votati ponta
  • Au exploatat imaginea lui Arsenie Boca, distribuind iconițe sfințite care pe verso aveau îndemnul la vot: ”Victor Ponta Președinte”.iconita arsenie boca psd votati ponta

Nu mă miră atitudinea negustorească a BOR. E clar. Își urmăresc obiectivele puternic. Aștept cu entuziasm și cu o satisfacție anticipată, ca noul președinte să mai închidă robinetele BOR pentru că sincer, cred că România are lucruri mult mai importante de făcut decât să sprijine o instituție care are afaceri într-o grămadă de domenii și care în acest moment, efectiv parazitează nația asta dând dovadă de o lipsă de caracter și de o încălcare premeditată a propriilor reguli de funcționare (vezi Sinodul sau ceva de genul).

Articolul ăsta nu l-am scris cu scopul de a lovi în tabăra pierzătorilor de la alegeri și nici în BOR. Nu mă interesează nici una, nici alta. Unii poate că așa vor interpreta, dar e problema lor. Pur și simplu nu suport manipularea. Nu suport să văd cum cineva, oricine ar fi, manipulează un om care fiind mai prost, îi cade în plasă și face ce i se spune. Mi se pare aceeași chestie ca și cu a râde de un handicapat în scaunul cu rotile, că nu poate merge sau alerga. E odios ce se întâmplă și mulțumesc lui Dumnezeu că lucrurile se vor îndrepta, fiecare primindu-și răsplata pentru ce a făcut.

GATA CU MANIPULAREA!

TRĂIASCĂ DEMOCRAȚIA, LIBERTATEA ȘI UNITATEA!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)