Principala greșeală a oamenilor atunci când renunță este că fac prea mult deodată. Dacă ți-ai propus să mergi 1000 de km să nu cazi în capcana entuziasmului și să faci 100 în prima zi. Nu de alta dar în zilele următoare în care îți vei număra beșicile din talpă îți vor trece foarte multe gânduri de genul acesta prin cap:

Are rost să fac asta? Chiar are? Nu văd că deja doare prea tare și nu mai sunt capabil să merg nici 100 de metri ce să mai zic de 900 de km. O să dureze foarte mult și dacă mă rănesc și mai tare? Cât o să mai am de suferit? O să pot să îndur atâtea?!

Cred că există, după cum am precizat și mai sus, un paradox interesant aici. Orice start-up te energizează, te pune într-o dispoziție foarte faină și vrei să faci mult din prima pentru că ai ceea ce numesc unii momentum, adică un soi de energie concentrată puternic în toată ființa ta la momentul prezent (e o descriere mai rudimentară – nu cunosc definiția pompoasă).

Păi nu e în regulă ce se întâmplă. E o capcană în care cad cei neștiutori dar și cei știutori. Poți fi conștient de acest paradox și tot să suferi din cauza lui. Am pățit-o de zeci de ori, atât de mult încât aș putea să predau cum e cu renunțatul din primele zile după start-up.

E în regulă. Tot ce trebuie să faci nu e o filozofie complicată. E simplu.

Trebuie să înveți să te ignori!

Asta e ceea ce fac eu. Mă ignor. Mai exact ignori acele gânduri care te duc la sapă de lemn, acele gânduri care vor ca tu să renunți. Ok, dar aplică asta atunci când ai mers 100 de km în prima zi, atunci când ești pe cale să renunți, când se face trierea. Nu vrei să faci parte dintre looserii ce vor fi triați!

Trebuie să te încarci nu niște energie motivațională. Chiar am scris un articol despre 16 metode pentru a-ți reîncărca bateriile motivaționale pe care ți-l recomand să îl citești chiar și preventiv.

Ca să eviți situațiile de genul ăsta când ești practic constrâns de propria minte să renunți (mulțumită tot ei, inteligenta), trebuie să gândești și să acționezi mai rațional. Da, știu și eu că poți merge 100 de km în prima zi dar trebuie să te gândești și la consecințe. Poți compromite restul 900 doar pentru că ai avut inocența să crezi că nu se va întâmpla nimic dacă faci din prima 100 de km.

Primii pași sunt dificil de făcut corect.

Cred că ăsta a fost și secretul marilor cuceritori ca Napoleon. A știut să facă pas după pas, progresiv, fiecare cucerire. La fel și noi trebuie să fim niște cuceritori și să luăm pas cu pas fiecare obiectiv și să îl cucerim.

Ține minte! Nu 100 de pași din prima zi!

Cu cât e mai îndrăzneț visul, cu atât primul pas trebuie să fie mai mic.

Chiar din contră! Primul pas trebuie să fie și cel mai mic! Vei simți gustul reușitei și vei vrea mai mult. Astfel nu riști să îți pierzi avântul și generezi mai multă motivație.

P.S. Ultima 100 de km poți să-i sprintezi dacă vrei, cu gândul la toate recompensele ce vor veni 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)