Acum vreo 2 ani am scris o parabolă pe care o public astăzi și pe blog. Enjoy 🙂

 

Povestea lui Silviu

Silviu a fost un baiat timid si cuminte. Era atat de timid incat rosea cand vorbea cu oamenii si o lua la fuga cand o fata se apropia de el ca sa ii spuna ca il indrageste.

Silviu a crescut intr-o familie saraca si nu avea posibilitatea sa mearga la scoala si sa invete. Manca doar cartofi copti cu sare si noapte mergea la somn ca sa uite de foame. Iarna interiorul geamurilor erau acoperite de o pojgita de gheata, iar Silviu trebuia sa aibe grija de surorile lui mai mici ca sa nu inghete de frig.

Le acoperea in pat si statea langa ele pana adormeau, incalzindu-le cu propriul sau trup. Renunta la portia lui de mancare si le dadea surorilor. La un moment dat s-a imbolnavit de stomac dar nu a spus parintilor lui pentru a nu-i mai necaji si cu problema lui. A indurat luni de zile. Era doar el si gandurile lui.

Zi de zi isi spunea ca odata va reusi sa isi ajute familia si surorile lui vor merge la scoala ca toti copii si nu vor mai trebui sa indure foamea. Uneori gandurile lui il macinau asa de tare incat plangea noaptea si se ruga Lui Dumnezeu ca sa-i dea intelepciunea pentru a gasi raspunsurile la cautarile lui.

Parea ca e singur si ca nimeni nu il asculta. Dar nu a renuntat. Stia ca treaba lui e sa aiba grija de surorile lui.

Au trecut zile, saptamani si apoi luni si a venit primavara. Vremea friguroasa a inceput sa dispara, soarele a inceput sa rasara si dupa o iarna grea, Silviu a iesit afara din casa lui sa se plimbe sa admire natura. Era frumos. Pomii din curtea casei erau infloriti si mii de culori il imbucurau pe micul Silviu.

Stia sa aprecieze toate micile bucurii ale vietii asa ca zambea tuturor oamenilor de pe strada, fie ca acestia ii intorceau o mutra acra ori treceau nepasatori. El zambea pentru ca stia ca iarna a trecut si acum nu va mai fi frig in casa lui, iar surorilor lui, nu le va mai fi frig.

Plimbandu-se incet, admirand frumusetile naturii si zambind oamenilor, vede o moneda de 1 leu pe trotuar. Se gandeste daca sa o ia sau nu. Se apleaca si o ridica. Se gandeste ca poate cumpara o paine pe care sa o dea surorilor lui, dar totodata se gandeste ca cineva poate a pierdut banii aia si acum ii cauta.

Pentru el 1 leu sunt multi bani. Niciodata nu a primit atatia bani iar acum i-a gasit pe jos. Se uita jur imprejur si nimeni nu parea ca ar cauta banii si decide sa ii ia si pleaca mai departe fericit inspre alimentara de unde va cumpara painea pentru surorile lui.

In fata alimentarei, zacea pe jos un cersetor. Statea intins si parea bolnav. I s-a facut mila de el. Silviu il privea cum intindea mana iar trecatorii ii mai aruncau cate un banut. Se gandea ca acel cersetor era si bolnav si sarac. In acel moment i-a multumit Lui Dumnezeu pentru ca nu e bolnav nici el si nici surorile lui si chiar daca nu aveau ce manca macar erau toti sanatosi si se iubeau si aveau un acoperis deaspupra capului.

Cersetorul nu avea nimic: nici sanatate, nici casa, nici mancare, nici un zambet pe chip, nici iubirea surorilor si a parintilor. Aproape ca i-au dat lacrimile lui Silviu si s-a decis sa-i daruiasca leul gasit pe drum, gandind ca-i va face un bine.

Stia in sinea lui ca va fi bine candva pentru el si familia lui asa ca nu si-a pierdut speranta chiar daca ii parea rau ca surorile lui nu vor mai manca painea pe care o visa el.

Silviu a mers mai departe. La un moment dat vede o doamna batrana care vindea placinta cu mere, stand pe un scaun la o masa, sub o umbrela, adapostindu-se de soare.

S-a oprit o secunda si a privit atent placinta, privirea lui fiind atintita cateva secunde pe aburul care iesea din taba plina cu varf. Ii era atat de pofta dar nu a vrut sa para nerespectuos si inghitind in sec a plecat mai departe.

Doamna care vindea l-a vazut pe baiat cum privea placinta ei si l-a strigat indata. L-a chemat la dansa si l-a intrebat daca vrea si el o bucata. Acesta i-a raspuns ca vrea dar nu are bani sa cumpere. Doamna l-a intrebat inca odata daca vrea iar Silviu a raspuns din nou ca vrea dar nu are bani. Batrana urma sa-i dea o lectie de viata foarte importanta lui Silviu.

Aceasta l-a intrebat de data aceasta daca isi doreste placinta cu adevarat si i-a explicat ca atunci cand iti doresti ceva cu putere, te apropii incet de acel lucru prin toate faptele care le faci pentru acel vis. Batrana i-a mai spus apoi ca soarele amiezei o ardea prea tare si daca o ajuta sa-i mute umbrela ii va da o bucata de placinta.

Fara sa clipeasca, Silviu, muta umbrela si doamna fericita scoate bucata cea mai mare din tava, o impacheteaza frumos si o intinde lui Silviu care ii multumesc din suflet, zambindu-i la fel de frumos cum doar el stia sa o faca. O saluta respectuos si pleaca mai departe.

Placinta mirosea atat de bine si ii simtea caldura in palme. Nu a mancat niciodata placinta cu mere. De data aceasta placinta nu mai era pe tava batranei ci in mainile lui. Ii era foarte pofta, placinta lasandu-i gura apa, dar se gandea ca surorile lui se vor bucura mai mult de aceasta asa ca o baga in buzunar si a mers mai departe.

Pe drum se gandea ca daca ar putea sa mai faca lucruri bune pentru altii ar primi si mai multe recompense si poate intr-o zi va putea duce familiei lui multe paini si placinte cu mere. Pentru el o paine calda era un lucru extraordinar iar acum descoperind placinta cu mere s-a decis sa faca mai multe ca sa poate ajunge  sa isi permita sa cumpere.

A mers mai departe si pe dealul din apropiere a zarit un batran care ingrijea o plantatie de vie. S-a apropiat de el si l-a intrebat ce face. Batranul i-a raspuns ca sapa via ca in toamna sa faca struguri mari si dulci.

Silviu l-a intrebat ce face cu atatia struguri si daca poate sa manance atatia. Batranul a zambit subtil si i-a aratat cu mana inspre plantatie spunand ca intr-o buna zi dupa ce strugurii vor fi culesi, ei vor fi luati si zdrobiti pentru a se obtine sucul lor dulce. Silviu a intrebat apoi ce va face cu atata suc.

Batranul a zambit din nou si vazand interesul baiatului in a descoperi lucruri noi l-a luat cu el si plimbadu-se printre randurile de vie ii povestea cum se obtine vinul si cum vinul cu cat e mai vechi cu atat e mai bun.

Dupa ce batranul i-a povestit tot ce face el, Silviu l-a intrebat daca nu poate sa il ajute cu ceva. Batranului i sa luminat chipul indata si i-a spus sa vina maine dimineata, inainte de rasaritul soarelui si va putea sa il ajute.

Silviu fericit pleca inspre casa si incantat de realizarile sale le da surorilor placinta cu mere, privindu-le plin de satisfactie si drag, cu acestea mancau fericite. Nimic nu il putea face mai fericit decat zambetul surorilor lui. Noapte abia ca a dormit de incantare iar a doua zi l-a asteptat pe batran aproape doua ore pana acesta a sosit.

Apare si batranul care zarindu-l asteptand cu privirea stralucinda inspre podgorie s-a apropiat si i-a spus zambind ca “cel care de dimineata pleaca la drum, departe ajunge”. Apoi l-a intrebat daca a mancat ceva.

Silviu i-a spus ca nu a mancat iar batranul scoate din geanta cu merinde niste bunataturi de care Silviu nici nu a auzit. Batranul i-a spus apoi “Hraneste-ti trupul si mintea ca sa ai putere de munca; dupa munca vine si odihna ca sa poti sa mai muncesti si a doua zi.”. Silviu a mancat cu pofta si s-a umplut de energie.

Apoi au inceput munca. Treceau orele si Silviu invata pe masura ce muncea. Repeta si invata. Devenea din ce in ce mai bun. Batranul fu multumit de munca lui iar cand soarele a apus l-a chemat pe baiat in casa sa si i-a pregatit un pachet de merinde. I-a dat baiatului pachetul si deasupra i-a pus o moneda de 1 leu.

Era atat de fericit sa revada moneda pe care a gasit-o pe drum si de aceasta data era castigata de el. A plecat ostenit de la batran, dar fericit cu gandul ca maine se va intoarce din nou la munca dar visand  ca intr-o buna zi va putea sa aibe propria lui podgorie.

Ajuns acasa a pus pachetul pe masa din bucatarie si banutul i l-a dat tatalui sau. Parintii lui au fost foarte incantati de faptul ca baiatul a muncit pentru prima oara dar erau intristati de faptul ca a facut asta in loc sa isi traiasca copilaria, in loc sa mearga la scoala sa invete si sa fie ca ceilalti copii care se jucau.

Au trecut zile, au trecut saptamani. Silviu devenea tot mai bun. Muncea si invata totul despre struguri si despre vin. Au trecut cateva luni si a venit toamna. Acum Silviu va culege roadele muncii lui de peste an si e foarte fericit.

Strugurii erau mari si dulci, plini de suc si aroma. Batranul era si el fericit pentru ca nu ar fi reusit sa faca recolta atat de bogata fara ajutorul micului Silviu.

Dupa ce au cules strugurii, au facut mustul. Batranul a umplut butoaiele si a pastrat cateva sticle pentru colectia lui. Silviu urma sa primeasca ca asociat al batranului 5 parti din castigul acestuia. Era o avere pentru el.

A primit 100 de lei cu care a cumparat lemne pentru iarna ce urma sa vina si haine pentru surorile lui. Parintii lui erau mandrii de fiul lor si incet, incet, se intrevedea o raza de speranta pentru familia lor.

Incet a venit iarna si Silviu nu a mai indurat frigul, si cu totii erau fericiti. Il mai vizita pe batran din cand in cand, iar acesta ii mai povestea viata lui, Silviu invatand din secretele si tainele meserie de viticultor.

A trecut iarna si a venit primavara. Apoi mai o primavara, si inca cateva. Silviu a crescut si acum isi intretinea familia. Avea grija de toti, ba chiar si-a inscris surorile la scoala.

Intr-o buna zi, venind in drumul spre casa si-a adus aminte de placinta cu mere care o vindea doamna aceea batrana si a decis sa mearga sa cumpere cateva bucati si sa-i multumeasca doamnei pentru invatatura de acum cativa ani.

A ajuns in fata casei unde se afla doamna cu ani in urma dar nu mai recunostea nimic. Era un magazin care vindea produse de patiserie in acel loc. Intra inauntru mirat si o cauta pe batrana.

Inauntru il intampina vanzatoarea, o tanara foarte frumoasa cu ochii caprui si mari si un par rosu, aramiu, ca frunzele toamnei. A ramas o clipa pierdut in privirea ei si toate gandurile sale cu privire la batrana pe care o cauta, pare ca si-au gasit linistea. Silviu s-a indragostit fara sa stie chiar de nepoate acelei doamne.

O saluta si intra in vorba cu domnisoara. Dupa cateva minute de discutie o intreba de doamna batrana care vindea placinta in fata casei in care se afla acum magazinul. Privirea fetei s-a inmuiat pe loc si i-a spus lui Silviu ca batrana a murit de ceva timp.

Lui Silviu i-a parut atat de rau ca nu a reusit sa o vada pe batrana si sa-i multumeasca pentru binele ce i l-a facut in urma cu cativa ani, ca i-au dat lacrimile. Fata vazand sensibilitatea baiatului, il indragi pe loc si il invita inauntru ca sa-i arate cateva poze cu batrana si sa-i povesteasca cum a reusit sa deschida magazinul.

Au povestit ore. Timpul trecea si ei se indragosteau unul de celalalt tot mai mult. Erau de nedaspartiti. ba chiar, Batranul viticultor, l-a si certat intr-o zi pe Silviu ca era neatent in munca, dar si-a dat seama imediat despre ce este vorba.

Timpul a trecut iar in vara anului viitor Silviu a decis sa o ceara pe fata in casatorie. Era atat de emotionat, ca in momentul in care i-a luat mana, intr-a sa, pentru a-i pune inelul, acesta era de negasit. Fata a acceptat si Silviu a fost atat de fericit ca a anuntat pe toti cunoscutii sai ca sa vina la nunta chiar daca nu stia cu ce bani va face o nunta asa mare.

Cand i-a spus batranului, acesta s-a bucurat foarte mult si l-a dus pe Silviu pana in pivnita. Acolo i-a aratat colectia lui de vinuri.

Erau sute de sticle, cele mai fine vinuri si cele mai vechi. I-a spus ca a asteptat ziua aceasta toata viata. Cum nu a avut nici un fiu, i-a spus ca toate sticlele sunt ale lui, si le poate vinde ca sa-si faca nunta.

Silviu a cazut in genunchi si a multumit Lui Dumnezeu pentru tot ce a primit in viata lui si pentru batranul care l-a invatat si l-a ajutat sa-si schimbe viata.

Dupa ce a vandut sticlele, Silviu avea suficienti bani sa isi construiasca si o casa pe dealul unde era via batranului.

Au facut o nunta de poveste, cu o multime de invitati. Toata lumea era fericita dar fericirea nu avea sa dureze mult timp fiind spulberata in dimineata zilei urmatoare.

Batranului i s-a facut rau si a cazut la pat. Abia mai putea vorbi. Durerea lui Silviu umbrea toata bucuria care o avusese cu o zi in urma.

Era atat de trist incat a stat 2 zile nemiscat langa patul batranului. Il ingrijea continuu si ii spunea ca totul va fi bine. Batranul insa stia ca sfarsitul ii era aproape si i-a spus lui Silviu o ultima invatatura pe care avea sa i-o dea. I-a spus ca “toate visele devin realitate, daca ai curajul sa le urmezi”.

Apoi i-a zis ca tot ce il inconjoara ii apartine din momentul acela. Batranul era fericit pentru ca a avut fiul care si l-a dorit mereu si ca cineva il va plange dupa ce va pleca. Era fericit ca cineva il tine de mana in ultima clipa si ca Silviu si-a atins visul, ca avea podgoria la care a visat de mic copil.

Batranul a murit si a fost ingropat langa casa sa, in locul unde a trudit, in locul unde a facut totul posibil, in locul unde strugurii se coc la soare si Silviu impreuna cu sotia lui si cei 2 copii, o fetita si un baiat, muncesc acum la podgoria lor.

Silviu a vazut ca viata este grea, dar a gasit puterea de a merge inainte, a putut rezolva toate problemele din viata lui reusind sa treaca peste toate obstacolele, zambind sau plangand. A gasit iubirea adevarata iar acum este fericit impreuna femeia care i-a daruit doi copii frumosi care cresc in rand cu via pe care o cultiva, iar iubirea si caldura familiei ii aduc linistea pe care a cautat-o mereu.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)