Vineri, 19 septembrie 2014, am participat alături de 2 colegi de la evoClub Lipova la o sesiune de live coaching în sediul de întâlniri LCS Arad. Invitații ne-au încântat cu povești motivaționale, foarte interesante, despre cum au evoluat pe plan profesional, cum și-au pornit propriile afaceri și au renunțat de la statutul de angajat pentru a fi în controlul vieții lor.

Am profitat de această oportunitate și am susținut o prezentare despre Identitatea noastră, despre ce anume ne definește și importanța cunoașterii identității personale.

Andy Szekely a spus că dacă vrei să scapi de teama de a vorbi în public trebuie să faci 100 de prezentări live iar ca să devii maestru în public speaking trebuie să ai 10.000 de ore de vorbit în public (enorm de mult).

Eu consider că abilitatea de a vorbi în public este una esențială pentru că nu e vorba doar de felul în care ajungi să reacționezi în fața unui public ci pentru că începi să simți oamenii și să dorești să le oferi ceea ce au nevoie, să comunici eficient și să transmiți emoții pozitive. Dacă ești plin de frică, tensiune, teamă de a nu greși sau de a uita ceva ori chiar ești speriat de faptul că ai putea plictisi audiența, oare ce fel de emoții transmiți?

E același lucru ca și când conduci. La început te concentrezi la mașină pentru că nu știi cum funcționează toate funcțiile sale, nu reușești să te coordonezi cu toate controalele dar pe măsură ce ai tot mai multe ore de condus, evident vei realiza că emoțiile negative vor dispărea și în cele din urmă te vei concentra doar la drum și la bucuria de a conduce, la peisaj, la oameni, la poveste, la reacția lor, la entuziasmul pe care îl transmit etc.

În sidebar-ul din dreapta, vei putea descoperi un progress bar cu numărul de prezentări live pe care le-am susținut până acum. Când voi ajunge la 100, voi ridica ștacheta la 1000 și tot așa. Cu cât mai multe prezentări, cu atât mai bine.

Sunt recunoscător pentru oportunitățile pe care le am și voi face tot posibilul să le accept și să învăț din fiecare câte ceva. Cred că asta e cheia evoluției!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)