Marea majoritate dintre noi e formată din pescari. Să considerăm că peștii sunt de fapt bani.

Ce face un pescar de bani? În principiu face același lucru zilnic.

Se trezește la 6 dimineața, își pregătește undița după care pleacă rapid la balta unde își va petrece ziua. Uneori stă 8 ore la baltă, alteori 12 ore, în funcție de cât poate sta și de câți pești are nevoie pentru a se hrăni.

De regulă cei care au familii stau 10-12 ore pentru că sunt mai multe guri de hrănit.

La baltă, are porțiunea sa de apa unde aruncă undița. În jurul bălții, unul lângă celălalt, se află colegii care și ei au suprafața lor de apă unde își aruncă undița.

La baltă sunt tot felul de pescari.

Cel mai bun pescar reușește să adune maxim 30kg de pește pentru că timpul e limitat și deasemenea această cantitate e greu de transportat acasă. Are undițe performante și e admirat de câțiva și invidiat de marea majoritate.

Poate folosi simultan chiar și 3 undițe. Asta necesită multă concentrare și agilitate. Nu prea are timp de pauze de masă pentru că nu poate lua ochii de pe undițe. Acesta este cel mai productiv și cel mai îndemânatic.

Unii pescari sunt stresați și agitați. Pe deasupra mai sunt și timizi. Pe măsură ce se apropie ora de ieșire din tură, se stresează și mai tare pentru că nu sunt în grafic.

Ei nu știu că de fapt ar putea fi la fel de performanți ca cei mai buni dacă nu ar mai fi atât de agitați încât să le tremure undița, peștii evitându-l, mergând la alții.

Alți pescari sunt relaxați și vorbăreți. Aceștia vorbesc mult cu colegii de lângă și nu sunt productivi fie că nu sunt atenți când trage peștele, fie că îi sperie vorbind prea tare.

Aceștia merg acasă cu puțin pește și mereu au justificări de genul: ”balta are din ce în ce mai puțin pește” sau ”nu știu de ce dar am un ghinion fenomenal” sau ”din cauza lui Gheorghe care are 3 undițe și trage tot peștele, noi nu mai rămânem cu nimic”.

Ultima categorie de pescari este pescarul leneș. Acesta trage chiului cât de mult poate. Se mișcă greu, nici nu are momeală, mereu împrumută una, alta de la colegi și își face treaba la limita, suficient încât să nu fie dat afară.

Dimineața, pe lângă faptul că întârzie la baltă, mai are și un ritual de băut cafeaua care durează vreo oră. După ce și-a băut cafeaua începe lejer să lucreze, dar nu se agită prea tare pentru că e dimineață.

După două ore de lălăit, timp în care nu a prins nimic, își ia pauză de masă. Petrece 30-40 de minute în pauza de masă și când revine e deja moleșit. Se pornește greu la treabă și nu se stresează pentru că știe că după mâncare ar merge un somn și din moment ce nu poate dormi, măcar să fie relaxat până la final de tură.

Ok. Cam atât despre categoriile de pescari. Toți acești oameni petrec un minim de 8 ore la baltă. Din tot ce prind, o cotă o dau proprietarului de baltă și restul le revine lor.

Cei mai muncitori sunt invidiați pentru că o duc bine și își permit să aibă parte de un concediu în fiecare an. În plus aceștia economisesc lunar ca să își cumpere o casă sau o mașină.

Cei mai leneși și mai puturoși, abia ajung cu peștii acasă. Cheltuie mult pe vicii ca fumatul sau băutura, pentru că ei cred că măcar atât merită din moment ce sunt săraci și dezavantajați de patron.

Am vorbit despre angajații de la baltă dar nu am vorbit despre proprietarul bălții. Acesta e invidiat de multă lume și e vorbit de rău pentru că acea cotă li se pare a fi prea mare.

Ba chiar unii cred că e dreptul lor să pescuiască la acea baltă și că ar trebui să o poată face liber, fără a plăti taxa. Cu toate astea, proprietarul nu se supără. El știe că cei de la baltă au nevoie de balta lui pentru a trăi, indiferent cât de nerecunoscători sunt. El îi înțelege și îi iartă.

Își aduce aminte de vremurile când a început să facă afacerea aceasta. Se umple de entuziasm când își amintește de emoția primilor bani încasați, de cât era de mândru și fericit că reușise să creeze singur un sistem prin care produce bani.

Își amintește de vremurile în care și el era un om simplu, un pescar care muncea din greu pentru a se întreține dar avea un vis, acela de a deveni liber. Știa că nu putea deveni liber decât dacă ajuta suficient de mulți oameni să obțină ceea ce își doresc.

Se trezea zilnic la 5, își pregătea undițele (lucra și el cu 3), își lua momeală bună și pleca la baltă. Cum balta era la câțiva km distanță, călătorea cu trenul. Nu irosea un minut.

Pe tot parcursul călătoriei citea mereu despre pescării, despre cele mai bune undițe, despre tipurile de pești, despre hrana peștilor, modul de înmulțire etc.

Era foarte pasionat și noaptea când se punea la somn abia aștepta să se trezească să citească din nou. Citea o carte pe săptămână, uneori chiar două.

Pe măsură ce citea se trezea în el o dorință tot mai mare. Avea un vis, acela de a fi proprietar de pescărie cândva. Visa la o baltă imensă, unde să se adune oamenii să pescuiască și fiecare să îi dea o cotă din ce prinde.

În cele din urmă, nu a mai putut răbda și s-a pus pe treabă. Cu banii economisiți în ultimii ani, a cumpărat o baltă mică din apropiere.

A costat o avere dar avea încredere în visul lui. A muncit mult la acea baltă. În fiecare zi după serviciu, mergea la acea baltă și lucra la ea. O adâncea, o curăța, lucra la platformele pe care vor sta pescarii. A făcut totul ca la cartea.

Era foarte atent la job și ”fura” tot ce putea de la șeful său. Când îl prindea puțin liber, îl întreba mereu câte ceva. Șeful îi răspundea răbdător și viitorul nostru patron de pescărie nota tot pe un carnețel.

Seara mereu recitea planul său și tot ce a învățat în ziua respectivă. Când avea câte o zi mai proastă sau era foarte obosit, își reamintea în detaliu visul său și privea în urmă la tot ce a realizat.

A muncit foarte mult, timp de 5 ani, investind toate câștigurile sale. Pescăria era într-un final gata și acum avea doar să caute pescari. Nu a durat mult și balta era plină de pescari și pentru prima oară și-a văzut visul cu ochii. Era finalizat. Inima lui era plină de recunoștință și mândrie.

În final, fostul nostru pescar a devenit patron de pescărie și acum e liber financiar. Afacerea lucrează pentru el și a creeat locuri de muncă pentru oameni. Cu toate că era liber financiar, acesta a muncit în continuare la dezvoltarea afacerii și între timp a mai cumpărat câteva bălți.

Își trăia visul zi de zi, făcând ceea ce îi place!

Aceasta este povestea patronului de baltă. Știu că mai toată lumea își dorește să trăiască povestea patronului dar dacă se poate să sară direct la partea din final, când afacerea merge și produce bani.

Asta din fericire nu se poate! După cum ai citit, patronul, pe vremea când era doar un angajat, trăia plin de entuziasm fiecare zi. Lucra din greu la serviciu, apoi la pescăria sa. Dimineața citea.

Toate astea par dificile dar pentru că a descoperit ceea ce îi place să facă, totul mergea de la sine. Știa ce vroia și a făcut tot posibilul să ajungă acolo.

Ca o concluzie, nu înseamnă că fiind un angajat nu poți fi fericit. Important este să îți dorești din toată fibra ta să fii cel mai bun dintre angajați dacă vrei asta. Se spune că dacă nu îți dorești să fii printre primii 10 în activitatea ta, nu ești în domeniul în care trebuie.

Eu îți doresc multă inspirație și pasiune care să te energizeze și să te facă să lupți pentru visul tău. Dacă nu ai unul, fă rost de el. E undeva ascuns într-un sertar din mintea ta complexă. Scoate-l afară și fă din el un scop prioritar!

Apoi luptă pentru a-l obține, zi de zi, chiar și în zilele ploioase și reci, chiar și când sunt o mulțime de tentații. Cândva îți vei mulțumi pentru perseverența ta și vei fi foarte mândru 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)