Era odată un tip care de fiecare dată când se întorcea de la lucru, de îndată ce ajungea la colțul străzii pe care locuia, era fugărit câteva sute de metri de un bulldog fioros. Câinele părea că se hrănea cu frica lui. Pur și simplu îl aștepta pe fricosul nostru ca să îl fugărească, zi de zi, când era mai obosit, câteva sute de metri până ce apuca să intre în casă.

Bulldog

La un moment dat, într-o zi în care se săturase să mai tot fie fugărit, fricosul nostru s-a transformat într-un curajos și s-a decis să-și învingă teama, să lupte cu acel bulldog. Zis și făcut. Nu ajunge bine la colțul străzii că deja aude mârâitul câinelui care o ia la fugă nebunește. Pașii grei cu care lovea asfaltul îi răsunau curajosului nostru în suflet și pe măsură ce câinele se apropia, acesta se îngrozea tot mai tare.

Nu era cale de întoarcere. Decizia a fost luată. Vroia să își înfrunte teama și… câinele era deja în fața sa. Lătra isteric dar stai… curajosul nostru a pufnit în râs și nu se mai putea opri. Și-a dat seama că fiorosul câine ce l-a traumatizat atâta timp de fapt… nu avea dinți.

La fel se întâmplă și în viață. De multe ori alergăm fricoși de tot felul de lucruri sau evenimente. Americanii au un acronim pentru frică, adică FEAR – False Expectations Appearing Real, adică așteptări false care par reale. Mai pe românește, e totul în capul nostru; frica e doar o impresie greșită pe care ne-o facem despre lucruri.

Atunci de ce naiba mai alergăm?!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)