Acum vreo săptămână s-a finalizat migrarea dinspre 2Parale în 2Performant, iar botezul platformei l-am făcut ieri când Elefant.ro a avut o super ofertă.
A fost grozav să văd cum notificările în timp real din dashboard mă anunțau că am înregistrat comisioane noi – asta e una dintre cele mai tari funcții – chiar dacă aparent e ceva banal, dar e foarte motivant pentru mine :))
Apoi, lista comisioanelor e super bine structurată. Îmi place că pot sorta tabelul de comisioane după cum doresc și că detaliile despre comision apar rapid (nu mai e timpul acela de așteptare de 2-3 secunde).
Sugestie: Mi-ar fi util e ca în tabel, sub dată, cu un font mai mic dacă e nevoie, să apară și ora. De multe ori dau click pe detalii ca să văd doar ora la care s-a înregistrat comisionul. Mai o chestie aici, mă gândesc că mai e de lucru la Search, dar ar fi bine să se poată face căutare după Tag-uri.
Secțiunea de statistici arată și ea foarte bine – îmi place că am la îndemână selecția intervalelor de timp, Tag-urilor și a programelor de afiliere. Exact ce era nevoie e super accesibil, iar noul grafic arată foarte bine.
Sugestie: În toate secțiunile statisticilor, pentru că toate sunt plasate pe axa timpului, e foarte util ca în acel pop-up mic care apare în vârfurile graficelor, să apară și data, exact sub informația specifică fiecărui tip de statistici. Asta pentru că uneori e greu să îți dai seama cărei zile îi aparține acel vârf de grafic.
La sețiunea de Tools am lucrat mai mult cu Feed-urile și cu Quick Link. Îmbunătățirile sunt mega utile, mai ales la Quick Link pentru că e detectat programul de afiliere automat și nu mai trebuie să îl selectezi tu.
Sugestie Quick Link: Ar fi super util să existe lista Tag-urilor deja folosite ca să le pot selecta (în momentul ăsta le am notate în Evernote și de acolo le dau copy-paste, pentru că folosesc vreo 10 și le tot greșeam înainte). Iar dacă cu listă ar fi prea greu, să fie o căutare pe bază de sugestii în timp real când tastezi. De preferat e totuși cu listă. Iar ca să ducem lucrurile la Next level în materie de tag-uri, ar fi super mișto să avem un notepad integrat sau o unealtă ca să putem da descrieri la Tag-uri (uneori când ai multe e greu să mai ții minte de unde e fiecare Tag și ce măsoară).
Cât despre faptul că e atât de responsive întreaga platformă nici nu mai are rost să zic nimic. Se încarcă foarte repede toate resursele!
Momentan atât am testat în 2Performant până în acest moment și nu pot să spun decât Good Job Guys! Nici nu îmi pot imagina cantitatea de muncă pe care ați depus-o și coordonarea impecabilă a echipei ca să faceți migrarea dinspre 2Parale în noua platformă, fără pierderi de date & stuff. Congrats!
P.S. Mulțumesc Tiberiu pentru că ești răbdător și mereu pe fază cu mail-urile mele! You are the best!
5
Cea mai proasta retea de afiliere ever. Totul merge anapoda
Linkuri de afiliere care nu dau procentul promis
Depinde ce promovezi și cum o faci. Eu am avut 95% experiențe pozitive.