Când am fost copil, gândeam ca un copil, trăiam ca un copil. Nu cunoșteam frica decât în măsura în care eram pedepsit pentru greșelile mele. În rest nu existau limite. Puteam fii orice, oricine, oricând.

Nu știu dacă e într-adevăr o ”tradiție” în România ca să fim născuți lupi curajoși și să fim crescuți ca oi smerite. Suntem campioni la discuții de bere unde dezbatem cele mai aprinse subiecte politice ce ne preocupă pe toți. Cu toate astea suntem cu toții supuși unui păstor rău și corupt într-un staul ce tinde să devină un lagăr de indoctrinare și de imbecilizare.

De teama de a nu avea ce mânca am ajuns slujitori pe propriile noastre pământuri și în curând vom ajunge chiriași. Ni se vinde țara la hectar, ni se vând pământurile, un fapt e că deja o treime din fondul agricol românesc e al străinilor iar peste jumătate de milion de hectare de pădure, aurul nostru verde din Literatura Română, e vândut și el, tuns și culcat la pământ.

Așa-i românul când se veselește,
Ca și stejarul când înmugurește.
Așa-i românul când este iubit,
Ca și stejarul când e înverzit.

Verdele-i tot mai rar. Asemeni pădurilor, românul e culcat la pământ și de 20 de ani încoace, din ce în ce mai exportat. Ne pleacă tineretul în căutare de ”pășuni mai verzi și mai prospere” când țara asta bogată ar putea să le ofere înzecit. În 50 de ani vom fi demult vânduți, îndatorați și identitatea noastră prezentată doar în cărțile roase, cu pagini mucegăite, uitate în vreun anticariat a cărui prag nu-l mai trece nimeni.

Plecăm de foame, nu ne mai întoarcem că doar nu suntem proști…

Cei ce au plecat deja își mai amintesc cu dor, doar de sarmalele mamei. În rest o duc bine. Limba au învățat-o deja și trăiesc pe salarii bune, chiar dacă plătiți mai prost decât cetățenii de drept. Dar vine și cetățenia în câțiva ani.

Granițele sunt deschise, suntem ”globalizați”, abia așteptăm să se deschidă un Kaufland sau un Lidl în oraș ca să nu mai trebuiască să mergem kilometrii întregi pentru a mânca ieftin.

Astfel mor producătorii locali, care erau ultima redută în frontul de supraviețuire a mâncării sănătoase cu gust, crescută aici pe pământ românesc. Dar în fond, românul vrea să mănânce ieftin, nu-l interesează și cât de sănătos. Nu am fost educați să fim sănătoși.

Am fost învățați însă foarte bine să plasăm ciubucuri în buzunarul de sus al halatelor medicilor, de altfel salarii reale, nici vorbă de ciubucuri; așa-numitele, venituri tăcute.

Suntem țara în care s-a născut ghinionul și neșansa. De la fotbal la industrie. Suntem țara pupătorilor de moaște și al ghiorlăielilor de la chermeze. Suntem țara bancurilor și al miștourilor. Discuțiile de politică se poartă la bere și se sfârșesc cu sesiuni de bancuri. Râdem cumva încurajator simulând optimismul ca nu cumva să ne dezumflăm de tot. Cei care nu reușesc, mai beau o bere și necazul se îneacă.

Nu vrem să deranjăm pe nimeni, nu vrem să supărăm pe nimeni. Ne simțim inferiori celorlalte popoare și în timp ce unii practică ofensiva și defensiva, noi practicăm și predăm la nivel universitar starea de găină ce urmează a fi cocoșită. ”Boborul” a devenit un cârd de găini.

A spus-o Cristian Popescu mai bine decât mine, cu puțin timp înainte să moară în 1995:

Caragiale n-a existat. A existat numai o ţară frumoasă şi tristă în care mai toţi oamenii erau condamnaţi la crâşmă pe viaţă. Cu halbe de bere legate la-ncheietura mâinii în lanţuri de zăngăneau cârciumile la fiecare sorbitură.

A existat un fel de rai ponosit în pomii căruia creşteau gheare şi gâturi de găină şi mai ales picioare şi capete de porci. Dar femeile acelui loc îşi îmbiau degeaba bărbaţii să guste din ele. Căci oricât au muşcat ei de pofticioşi n-au reuşit să cadă de tot din raiul acela.

Dar mai ales a existat o baladă numită “Mioriţa”, care sintetiza spiritualitatea acelui popor. În ea fiind vorba despre doi ciobani care-l omoară pe al treilea fiindcă era mai bogat. Acesta din urmă avea şi-o mioară năzdrăvană pe care-o iubea foarte mult şi cu care vorbea şi se-nţelegea de minune, ea fiind simbolul legăturii lui puternice cu natura.

Şi toată lumea din acea ţară se-ntreba în ascuns: ce-o fi făcut săraca mioară după moartea stăpânului ei cel drag? Dar nimeni n-avea puterea să-şi spună-n faţă adevărul adevărat. Şi anume că la trei zile după omor oaia s-a dus la ciobanii criminali şi le-a spus: “Mangafaua mea, cel mai sacru amor, m-a tradus cu o mândră crăiasă, a lumii mireasă. Sunt singură şi ambetată, de trei zile-ncoace iarba nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace. Sunt foarte rău bolnavă. Veniţi să-i tragem un chef.”

Nu, Caragiale n-a existat. Au existat nişte cimitire desfundate, săpate cu buldozerul. Ca să vină copilaşii de clasa-ntâi şi să caligrafieze, să scrijelească cu un cuţitaş pe toate ţestele scheletelor: MADE IN ROMANIA. Ca să fie morţii noştri cei dintâi, ăi mai prima din toţi, volintiri acolo la-nviere, la Judecata din Urmă.

Şi-a mai existat un băieţel de vreo 6-7 ani, numai în chiloţi – l-am văzut eu cu ochii mei – care adormise cerşind, cu mâna-ntinsă, în staţia de metrou şi oamenii îi puneau mai departe în palmă şi el se trezea fericit de cât primise în vis…

Şi-au mai existat şi nişte mame care-şi alăptau cu greu copiii, de la colţul ochilor, cu lacrimă, nu la ţâţă, cu lapte…

Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume şi pentru ca oamenii aceia să poată hohoti în voie de toate acestea – li s-a spus simplu: Caragiale…

Nu știu în ce măsură suntem trecuți de pragul de ”revenire” sau de ”renaștere”. Scopul articolului nu este acela de a versui un cântec de jale. Scopul meu e de a trezi o conștiință reală, națională și de a stimula un spirit comun de intrare în ofensivă, împotriva celor care ne fac să fim chiriași în propria țară.

Dacă nu ne trezim să luăm taurul de coarne, dacă nu învingem teama de a fi împunși de acestea, poate chiar și mortal, vom ajunge să pierdem cu adevărat totul.

La final vă transmit câteva lucruri practice pe care toți le putem face ca primi pași în influențarea unei schimbări pozitive:

1. Ține cu dinții de pământul tău. NU ÎL VINDE!

2. Încurajează producătorii mici, agricultorii mici și țăranii, cumpărând de la ei pe cât posibil.

3. Investește în educația ta și învață o meserie, nu fă doar o facultate!

4. Alătură-te mișcărilor și protestelor! Cu cât mai mulți, cu atât mai bine!

5. Atrage atenția celor care nu dau dovadă de morală și etică în comportamentul lor, chiar cu riscul de a isca un conflict. Sigur există oameni care te vor sprijini dar le lipsește inițiativa. Am trăit asta!

6. În loc să plângi pe umărul colegului de pahar în legătură problemele orașului tău, bate la ușa edililor. Dacă nu-ți deschide nimeni, bate în continuare. Dacă nu te primește mai cheamă un prieten. Dacă nu te ascultă, protestează. Dacă nu ești băgat nici atunci în seamă, protestează și mai mult. Până la urmă cineva va ceda. Nu fii tu acela care cedează!

7. Caută în istorie, modele de mândrie. Cinstește-i pe cei ce merită cinstiți și urmează-le modelul.

8. Fii tu însuți un model pentru ceilalți! Inspiră acolo unde nu există curaj, fă lumină în întunericul prostiei și al inculturii.

9. Învață să riști, să te ridici când cazi și să nu renunți niciodată!

10. Învață că tot ceea ce suntem azi, datorăm acestei țări minunate care are nevoie de noi și de care avem și noi nevoie. Împreună putem stârpi prostia, necinstea și corupția. Împreună putem construi valori morale înalte care să fie pietrele din fundația unui viitor prosper și luminos, pentru toți românii, din toate colțurile țării!

România are nevoie de lupi patrioți, nu de oi supuse!

steag românia, tricolor

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)