Alexandra Sulincean a fost operată și acum starea ei de sănătate este tot mai mult înspre bine. Datorită unor oameni extraordinari, Alexandra a primit o nouă șansă și astăzi este alături de familia ei.

Liliana Sulincean, mama Alexandrei, mulțumește prin această scrisoare publică, tuturor acelora care s-au implicat în strângerea de fonduri, implicit la însănătoșirea copilei sale.

Mulțumesc domnului Director Preoțescu, care m-a ajutat foarte mult la realizarea operației. Îi sunt recunoscătoare din tot sufletul meu.

Mulțumesc domnului Prefect din Satu-Mare care auzind de cazul nostru, a sărit repede în ajutor și ne-a oferit tot sprijinul dânsului, cu toate că nu ne cunoșteam.

Deasemenea, mulțumesc SC Robac și Ago SRL, care pentru a doua oară ne-au sprijinit pentru a putea plăti operația. Mulțumim din suflet patronilor celor două firme, Berni și Mirela Bachin.

Domnul Gajalda Zoltan a fost trimis de Dumnezeu pentru a salva viața fiicei mele. Nu am cuvinte de mulțumire pentru dânsul. Deasemenea, mari mulțumiri și celorlalți 2 medici neurochirurgi care au participat la operație.

Mulțumesc oamenilor cu suflet mare din Biserica Penticostală Șoimoș și din Biserica Baptistă Radna, care auzind de acest caz au pus mână de la mână și au contribuit și dânșii la strângerea de bani.

Celelalte persoane pe care le amintesc din toată inima sunt Adriana Strenger, Adrian Stepan, Șchiopu Monica Urs, Alexandru Ginga, Valentin Căldăraș și mulți alții care au sărit să dea o mână de ajutor.

Mulțumiri și soliștilor care au susținut concertul caritabil pentru Alexandra, în mod deosebit, Secției de Chirurgie Cardio-Vasculară din Satu-Mare și doamnei Erica Venemozer, care a răspuns prompt la nevoile noastre.

alexandra sulincean operatie tumoare gajalda zoltan satu mare2

Alexandra alături de mama sa la conferința de presă de după operație. [sursa]

alexandra sulincean operatie tumoare gajalda zoltan satu mare

Alexandra alături de mama sa. [sursa]

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)