UPDATE august 2022: 6 ani și 377 cărți promovate mai târziu, promoautori.ro a crescut și a devenit unul dintre cele mai căutate servicii de promovare de carte din România. Continuăm misiunea noastră de a promova cartea românească într-o piață din ce în ce mai aglomerată de titluri internaționale, în speranța de a contrabalansa și a conecta tot mai mult cititorul român cu autorul român.
Acum 1 an am fost rugat de o prietenă scriitoare dacă nu cumva o pot ajuta contra-cost cu promovarea noii sale cărți, știind că am site-ul de noutăți din lumea cărților, Booknation.ro. Noi mai ajutam autori cu recenzii de cărți și interviuri, dar nu ne-am gândit până în acel moment că există cerere pentru ceva mai complex – mulți autori plângându-se de serviciile slăbuțe ale editurilor cu care s-au publicat.
După câteva zile de brainstorming, am pus totul cap a cap și i-am trimis oferta pe care a acceptat-o. Am lucrat la promovarea cărții și rezultatele au fost foarte încurajatoare, așa că am decis că este timpul să ajutăm și alți autori. În momentul în care scriu acest articol, am ajutat deja 45 de autori, iar în interviurile noastre am avut ocazia să cunoaștem peste 200 de autori deosebiți din România. Toate acestea au fost posibile datorită echipei noastre fantastice de redactori și, coordonatorului nostru Emanuela Istrate, care a preluat frâiele echipei de aproape 1 an.
Cu ce putem ajuta autorii de carte?
- recenzie carte
- interviu autor
- distribuire citate din carte pe pagina de Facebook și Instagram Booknation.ro
- promovare în toată rețeaua Booknation.ro
- concurs de promovare a cărții
Comunitatea de iubitori de lectură Booknation.ro numără astăzi peste 200.000 de membri pe toate canalele de comunicare, și crește pentru că ne dorim să promovăm cartea, cultura și să cultivăm mai departe semințe pentru un viitor mai bun.
Dacă ești un autor de carte sau cunoști un autor de carte ce s-ar bucura de serviciile noastre de promovare pentru autori, am și o surpriză pentru tine, un voucher de 10% reducere la oricare dintre pachetele noastre.
Voucher-ul de 10% reducere este: PROMO10STP și va putea fi folosit în momentul în care se va plasa comanda.
Găsești aici serviciile de promovare
Dacă crezi în misiunea noastră și/sau ți-am fost util într-un fel, te rog să distribui acest articol ca să ajungă la cei care au nevoie.
Salut Adrian. Frumoasă inițiativă ! Calitatea vieții va crește considerabil pe măsură ce Romania va deveni o națiune de cititori pasionați. E util să știi că există un loc unde poți afla ce mai e nou și ce mai citește lumea. Te felicit și îți doresc succes în tot ceea ce faci !
Salut! Mulțumesc! Apreciez. Asemenea îți doresc!
Buna ziua
sunt un chirurg senior clujean, autor de carte de chirurgie;
lucrez acum la o alta carte si as fi interesat de promovare pe diferite canale, inclusiv la congresele si consfatuirile noastre nationale
Bună Florin! Din păcate cărțile de specialitate nu sunt tocmai potrivite pentru acest proiect. Lucrăm doar cu lucrări de beletristică.
Salut. Nu stiu daca mai este valabil, dar ma intereseaza serviciul de promovare a unei carti. Am scris un roman fantezie pe care l-am publicat la o editura si acum trebuie sa ma ocup si de partea cu marketing. Daca sunteti inca in afacere, va rog sa imi scrieti la adresa de mail. VA multumesc.
Salut, Petru!
Te așteptăm cu un email la [email protected] și putem discuta mai multe detalii 🙂