Am fost sa alerg asta seara dupa o prea lunga pauza in care am practicat si chiar am luat doctoratul in sedentarism.

Probabil ca cei ca si mine au cam aceleasi simptome cand vine vorba de facut ceva efort sustinut timp de 20-30 de minute: te inteapa cam peste tot, la splina, pe sub sau deasupra ficatului, uneori in piept iar alterori cine stie ce artera umflata de colesterol urla si ea pompand sangele nervos.

Toate simptomele astea declanseaza in creier niste semnale de avertizare in caz de pericol sau overload failure, iar creierul incepe le traduca mintii constiente ca ar fii timpul sa faca o pauza daca nu cumva vrea sa se autodistruga.

Noroc ca avem ratiune si putem alege! Ok, alegem sa continuam sa facem efort dar creierul parca tot mai tare zice stop ba chiar incearca sa te saboteze si iti ingreuneaza picioarele, frecventa de respiratie creste si ea pentru ca automat creste si nevoia de oxigen.

Ca sa nu te opresti ce trebuie sa faci? Sa rezisti!

Te asteptai sa zic ceva pompos? Neee…

Trebuie sa rezisti, nene! Sa le spui picioarelor ca tu esti in control! Sa ii spui ficatului ca tu esti in control! Sa ii spui splinei sa isi vada de treaba iar cu artera e mai discutabil 🙂

Chiar daca pare destul de deplasat ce spun aici, la fel se intampla si in cazul in care avem vreo idee mai indrazneata si cei din jur incep sa ne saboteze doar pentru simplul fapt ca lor li se pare deplasat sau imposibil.

In momentele acelea trebuie sa le spui tuturor: “Shut the fuck up! I’m in control”.

Nimeni nu poate lua o decizie in locul tau si nimeni nu te poate opri decat daca ii permiti. Nu vorbesc de chestii rupte din revistele adolescentine unde se incearca a se indopa supraponderal orgoliul anorexic al unei pustoaice ce sufera indragostita ca l-a parasit un inept.

Vorbesc de chestiuni reale, de faptul ca multi renuntam doar pentru ca ni se pare ca nu mai putem sau pentru ca soarta (un subiect complet cretin) este impotriva noastra.

Dragii mei, superstitia este pentru cei din evul mediu si scuzele sunt pentru lasi.

Dupa cum a spus si Steve Jobs intr-un articol precedent, noi singuri ne cream destinul sau istoria personala. Noi schimbam lumea si nu atat lumea pe noi. De ce?

Pentru ca in viata conteaza 90% ce crezi ca ti s-a intamplat si doar 10% ce ti s-a intamplat.

Ai vazut handicapati locomotor care participa la campionate de baschet pentru handicapati? Conform regulilor “normalitatii” ar trebui sa zaca intr-un scaun cu rotile si sa isi planga de mila ori sa fie asistati pentru tot restul vietii, mintile lor fiind tot mai indoctrinate cu sindromul neputintei si al handicapului.

Putem mult mai mult doar ca nu stim, pentru ca nu am visat si pentru ca nu am incercat de teama!

Daca treci de asta, poti avea orice!

Asa ca invata sa spui “Shut the fuck up! I’m in control!” in primul rand tie atunci cand crezi ca iti lipseste ceva ce altii au din plin si mai ales atunci cand esti pe cale sa renunti.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)