Între 8-10 mai 2015 am participat la Startup Weekend Timișoara, cel mai intens și educativ eveniment de antreprenoriat la care am participat până acum.

De ce spun asta? Pentru că efectiv, te pune la muncă, te pune să găsești soluții, te forțează să reacționezi rapid la probleme care pot apărea într-un business.

În cele 54 de ore de muncă am format o echipă foarte faină și am lucrat la Job Ninja, un startup propus de noul meu prieten timișorean, Eduard Boka (căruia țin să-i mulțumesc încă o dată pentru tot ajutorul oferit).

Mi s-a confirmat faptul că o afacere are 2 elemente foarte importante: ideea și echipa, cel de-al 2-lea contând cel mai mult. Degeaba ai idei dacă nu ai echipă bună care să o implementeze.

startup-weekend-timisoara-stepanadrian

Aici făceam un exercițiu de creativitate – am avut 10 minute să construim un plan de afacere pentru ideea noastră: Dino Beer – prima bere energizantă din lume 😀

Pe lângă faptul că echipa ajută la implementare, am avut parte de numeroase sesiuni de brainstorming prin care efectiv am pivotat afacerea prin mai multe puncte, unele apropiindu-ne de viziunea pe care am avut-o de la început, altele îndepărtându-ne mult.

Am învățat că e foarte important să devii fidel unei idei dacă vrei să o duci până la capăt. Chestia asta mi-a spus-o Josef Dunne, unul dintre fondatorii Babelverse: ”you have to be commited to what you believe in”.

Fidelitatea asta te ajută în vremurile grele, când rămâi fără resurse, când apar oameni care spun că ideea ta nu e fezabilă, că nimeni nu va cumpăra serviciul tău. Chiar au existat mentori la acest event care au venit și au criticat ideea cu scopul de a ne testa și de a ne face să fim cât se poate de realiști.

startup-weekend-timisoara-stepanadrian

Energia Startup Weekend e direct proporțională cu valoarea oamenilor care au participat. Au fost 54 de ore de entuziasm, cafea, scărpinat în creștetul capului, energie, oboseală, vreme bună, ploaie cu grindină (la sfârșitul eventului, duminică), emoții, networking etc. Per total, o experiență de neuitat!

Abia aștept următorul Startup Weekend, care sper să fie la Arad sau Oradea. Am deja o idee pe care vreau să o prezint. Promit să nu o gândesc prea mult ca să fie cât mai crudă 🙂

Mulțumesc organizatorilor, voluntarilor, angajaților Ambasada care au fost mega prietenoși și serviabili, dar și noilor mei prieteni din Timișoara 🙂

startup-weekend-timisoara-stepanadrian

Imaginea asta e făcută de prietenul meu Norbi (norbertszucs.ro) – sper că nu te superi că am luat-o de pe Facebook 🙂

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x