Am card de la Banca Transilvania și am făcut plata printr-un POS de la Raiffeisen, la New Yorker din Atrium Mall Arad.

În prima tentativă de plată, bag pinul, dau enter și aștept, și aștept, și aștept. Vânzătorul îmi zice că au probleme cu semnalul și că se mai întâmplă să dureze așa mult.

Cred că vreo 30 de secunde a durat până a scos POS-ul bonul pe care scrie ”Tranzacție Eșuată”. Aveam deja o presimțire negativă dar am dat din nou cardul ca să mai inițieze o plată.

De data asta, plata s-a efectuat cu succes și POS-ul scoate un bon cu mesajul aferent. Vânzătorul îmi spune să păstrez ambele bonuri, ca și cum ar fi deja în temă.

Ei bine, plec fericit acasă, intru în BT24 ca să verific contul și surpriză: s-au făcut 2 plăți, chiar și pentru eroarea aceea. Instant m-am umplut de nervi.

Sun la Banca Transilvania și operatoarea de la carduri îmi zice că trebuie să merg mâine la bancă, cu bonul de eroare pe care l-am primit, urmând ca ”bănuții” să fie deblocați. Mi-a confirmat telefonic că s-a făcut plata de 2 ori. Bine, zic. Trebuie acum să umblu să fac cereri la bănci…

Am ajuns la BT a doua zi și explic ce am pățit. Nu am stat decât vreo 5 minute, spre mirarea mea și mi s-a spus că în maxim 2-3 zile se va rezolva. Faza nasoală e că dacă nu verificam contul, în decurs de 45 de zile, New Yorker ar fi încasat de la mine de 2 ori suma și eu nici nu știam ce se întâmplă.

Ar fi mers și dacă nu aveam bonul pentru că funcționarul băncii ar fi verificat problema direct în cont. Ideea e că în acest moment trebuie să se facă anumite verificări cu Raiffeisen și să se stabilească faptul că într-adevăr a fost o eroare și banii s-au încasat de 2 ori.

Sper să vă ajute articolul. A mai pățit cineva așa ceva? Scrie povestea ta într-un comentariu.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)