Cât de des ai auzi propoziția ”Trebuie să se facă ceva în țara asta”?
Am auzit-o chiar și astăzi de la un tip sub forma ”nu se face nimic în țara asta, se stă doar pe Facebook mai nou și doar se vorbește despre probleme”.

Care e faza? Toată lumea crede că e un spectator la un film numit ”România”, toată lumea vorbește la persoana a 3-a și nimeni despre persoana proprie!

Probabil că soluția e să învățăm să fim EGOiști în adevăratul sens al cuvântului. Dacă facem să ne fie bine nouă, să trăim mai bine, atunci noi și familiile noastre vom trăi mai bine. Cum societatea e formată din sute de mii de nuclee numite ”familii”, probabil că la nivel macro, țara ar duce-o bine.

Starea de bine a națiunii per ansamblu e o însumare a stărilor de bine a nucleelor, a familiilor iar tu ești o celulă dintr-un astfel de nucleu. De la fiecare dintre noi pornește schimbarea. Faza interesantă e că celulele se pot îmbolnăvi una pe alta dar și vindeca.

Se pot influența în bine una pe alta. Am auzit de la o mulțime de oameni plecați în Germania că neamțu e mai rece, că nu-l interesează să stea foarte mult la discuții și nu-l interesează ce face vecinul său. Îi pasă să îi meargă bine lui și chestia asta e o regulă! Nu știu dacă ști dar Germania e a 5-a putere economică a lumii și avem ceva de învățat de la ea.

Fie că ești preocupat cu a rezolva probleme sau a te plânge, de fiecare dată cineva te copiază involuntar, că așa suntem noi oamenii, copiem sau împrumutăm unul de la celălalt.

Eu vreau progres. Mă orientez să fiu mai bun. Devin mai bun. Îmi ajut familia și prietenii apropiați să devină și ei mai buni și deja am schimbat lumea! Nu trebuie să iei asupra ta toată povara lumii.

Începe cu tine și restul te vor urma 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)