Iubesc libertatea și liberul arbitru. Poate că e cel mai mare dar al providenței pe care l-am fi putut primi. Să te poți mișca liber oriunde, să poți alege liber oricând, să poți acționa liber oricum vrei tu și oricât vrei tu!

Toată chestia e să faci ceea ce trebuie, iar când vine vorba de bani treburile trebuie să fie foarte clare.

Exemple negative și oameni nemulțumiți de viața lor găsești peste tot. Oameni săraci care se zbat de la o lună la alta sau oameni care se luptă cu credite, la fel.

Ideea e că până la urmă fiecare dintre noi decide câte zerouri va avea salariul său!

În top 10 lucruri care mă ajută să progresez se află influența mentorilor sau a oamenilor pe care îi admir, iar cel mai simplu mod pentru a te expune la mesaje benefice este Youtube. De mai bine de an mai că nu există zi în care să nu caut un video în care să învăț idei noi pentru a gestiona timpul mai eficient, idei pentru a depăși diverse obstacole pe care miliardarii lumii le-au depășit ca să își facă averea, idei pentru a fi un mai bun ”servitor de oameni”, idei noi pentru a avea mai multă energie fizică, idei de afaceri și de a deveni un bun angajator etc.

Dacă ești genul de om care vrea prosperitate pe toate planurile și pleacă de jos pe cont propriu, o să îți dai seama la un moment dat că ești în permanență lovit de cei din jurul tău care nu sunt de acord cu ce faci tu, pentru că ai idei diferite și ameninți stabilitatea ”ecosistemului” tău cu ideile tale noi.

La un moment dat o să îți dai seama că te lupți cu morile de vânt și inevitabil va trebui să pleci, oricât de inconfortabil va fi.

Am avut momente în care m-am simțit slab și singur și acelea au fost momentele în care am căutat să mă înconjor chiar și virtual cu oameni care mă ridicau și mă motivau să continui, oameni care prin energia pe care o transmiteau, repet, chiar și așa virtual, mă făceau să mă ridic de pe scaun și să sar în sus entuziasmat! Dacă mă vedea unul dintre aceia care mi-au judecat ideile și mă condamnau pentru ele, cu siguranță ar fi spus că sunt nebun.

La urma urmei, e așa cum spune Grant Cardone (un tip genial pe care l-am descoperit recent), fiecare trăiește cu economia sa.

Pentru mine banii sunt foarte importanți, chiar dacă nu sunt totul. Ei reprezintă un scor al succesului meu! Dacă fac mulți bani înseamnă că aduc multă valoare – deci sunt mai satisfăcut.

Cu cât mai multe zerouri, cu atât mai multă satisfacție!

Au fost vremuri în care îmi comparam salariul de la fostul job cu veniturile lunare muncind ca freelancer. Eram puțin peste linia de plutire, dar eram satisfăcut pentru că puteam câștiga mai mult de acasă, cu un minim de efort și nu să merg la un job zilnic. Mare greșeală!

Însă, pe măsură ce ajungeam ”să cunosc” tot mai mulți oameni de succes pe Youtube, mi-am dat seama că zerourile din salariu sau din contul bancar e doar o chestie ce ține de limitare personală. Undeva în capul meu știam cât trebuie să câștig lunar și de ce voiam acea sumă.

Spre exemplu, eu eram super mulțumit cu 1200 de lei lunar pentru că era mai mult decât câștigam la fostul job. Cumva îmi luam revanșa prin faptul că lucram de acasă și făceam mai mulți bani.

După un program cu Tony Robbins, Personal Power II, mi-am dat seama că am limitări și că vreau să le schimb. Am găsit răspunsul la întrebarea ”E bine oare să fac avere? E un lucru bun ca să îmi doresc să devin milionar?”.

Răspunsul a fost DA! Vreau cât mai multe zerouri pentru că banii sunt o urmare a valorii pe care o aduc – iar a aduce valoare lumii e un lucru bun. Dacă îmi doresc să învăț cât mai mult, să fiu mai sănătos, să arăt mai bine fizic, să îmi dezvolt abilitățile, să fiu un iubit mai bun etc., de ce nu mi-aș dori să am mai mulți bani? În asta constă prosperitatea! Toate planurile trebuie să fie prospere!

Cred că a deveni milionar e o chestie nobilă de făcut pentru lumea asta!

Dacă vrei să devii un milionar, vreau să te cunosc, posibil să vreau să te invit la o cafea! Dacă ești un milionar, vreau să te cunosc și să te invit la o cafea!

Asta cred că este atitudinea potrivită pe care trebuie să o avem. A fi sărac nu face bine nimănui. A fi nemulțumit de casa în care stai, de salariul tău, de concediile tale, de hotelul în care dormi, de mâncarea pe care o mănânci, de timpul tău liber, nu face bine nimănui!

În plus, cu cât ai mai multe zerouri în contul tău bancar, cu atât ai mai multă putere de a schimba viața celor nevoiași, săracilor, dacă vrei asta.

Cu cât fac mai mulți bani, cu atât sunt mai satisfăcut – și satisfacția îmi provoacă fericire!

Ce îmi oferă prosperitatea financiară?

  1. Siguranță – aproape orice s-ar întâmpla pot trece mai ușor peste având bani.
  2. Libertate – pot călători oriunde în lume, oricând vreau.
  3. Sănătate – îmi pot permite o mâncare mai bună și mai sănătoasă.
  4. Liniște sufletească – cu cât contul are mai multe zerouri, cu atât e mai mare liniștea sufletească.
  5. Putere de a face acte caritabile – cu cât are mai multe zerouri contul bancar, cu atât poți să faci mai multe acte caritabile. Poți ajunge chiar să salvezi viața unui om care are nevoie urgentă de bani foarte rapid – cât ai pocni din degete. Îți poți imagina asta?!

și multe altele…

Ideea până la urmă e că fiecare decide sau a decis deja câte zerouri va avea în cont pentru tot restul vieții. Unii aleg să aibă un mare zero în cont, iar alții să fie chiar cu minus cifra din cont.

Eu în schimb am ales și prefer + respect oamenii care au ales să aibă milioane sau miliarde în cont!

Asta nu înseamnă că oamenii care nu au milioane în cont nu sunt demni de respect. Pot respecta la fel și un om care nu are nimic, dar care oferă valoarea altfel. În schimb nu o să încurajez și nici n-o să pot admira un om care vreau deși îi merge prost, se complace în situația în care e.

Puterea e în mâinile fiecăruia! Fiecare să își creeze propria economie, nu economia impusă de ceilalți!

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)