vegetarianul micii si conditionarea neuroasociativa stepan adrian

De 1 mai 2012 eram la niște prieteni acasă și sărbătoream ziua muncii cum se cuvine: cu mici și bere. De fapt, ei sărbătoreau cum se cuvine, eu nu. Cu o lună înainte luasem decizia să devin vegetarian și să mă țin de asta o perioadă destul de lungă, dar care provocându-mă, nu mi se părea prea mare: toată viața.

De fapt, mă încăpățânasem să devin vegetarian pentru că nu mă simțeam prea bine în perioada aceea (eram în expandare și eu și ficatul), iar după o săptămână de post, m-am simțit bine și am zis: „Gata, nu mai mănânc în viața mea carne! Dacă mă simt bine acum, n-am de gând să stric asta.”

Zis și făcut, doar că m-am oferit (inconștient) voluntar să fac eu micii. Știi la ce mă refer. Stat lângă grătar, întors micii, mirosuri, fum etc. Ahh… am uitat. Poftă!

Îmi era o poftă teribilă. Chiar îmi făceam scenarii de genul „acum beau vreo 2-3 beri, mă amețesc și o să am scuză să mănânc și eu mici”. Îți imaginezi prin ce treceam? Eu făceam micii, foame mare, 1 mai, poftă, dar nu aveam voie să mănânc.

Exact! Nu aveam voie să mănânc! De ce?! Pentru că am făcut o promisiune față de mine, care de fapt însemna multe alte lucruri. Cu toate că mi-am promis, eram aproape gata să îmi încalc promisiunea din cauza poftei, dar totuși nu am făcut-o.

Motivele au fost următoarele (cred că și ordinea e bună):

  1. Ce vor zice prietenii mei în fața cărora mi-am luat angajamentul că devin vegetarian? Or să spună că nu sunt de cuvânt?! Nu vreau asta!
  2. Îmi încalc promisiunea. Chiar dacă beau acum 2-3 beri, când mă trezesc cum o să mă simt știind că m-am fraierit pe mine însumi?!
  3. Deja aveam coșmaruri în care mă trezeam din somn transpirat din cauză că mâncasem carne (cei care s-au lăsat de țigări știu foarte bine despre ce vorbesc).

Nu a fost ușor, dar am depășit episodul respectiv, folosind o tehnică pe care nici nu știam că o folosesc: condiționarea neuroasociativă!

Practic legam de vegetarianism și noul meu stil de viață multă plăcere care să depășească cu mult durerea cauzată de renunțările mele. Chiar dacă sună umflat, tot durere e când renunți la ceva la care poftești sau îți dorești.

Ce îmi spuneam ca să fac față avalanșelor de emoții prin care treceam?

  1. Îmi construiesc un obicei pozitiv, care va atrage alte obiceiuri pozitive (e un principiu interesant pe care îl știam deja).
  2. Voi fi mai sănătos (eram convins că am probleme cu colesterolul ridicat) și o să trăiesc mai mult.
  3. Cum toată viața mi-a plăcut să fiu diferit și să fac fix invers ce face majoritatea, vegetarianismul era o oportunitate foarte bună.
  4. Îmi întăresc voința foarte mult și o să mă ajute pe termen lung asta.
  5. Recunosc, avem și o plăcere când cineva era complet impresionat de „chinul” prin care mă puneam singur, mai ales că majoritatea mă și felicita spunând „eu nu aș putea face asta”, deci mi se gâdila egoul.

De ce îți spun chestiile astea? Pentru că această condiționare neuroasociativă, e de fapt o idee simplă care decide calitatea vieții. Nu mi-a fost ușor să descopăr toate acest motive reale pe care le percepeam emoțional, ce să mai spun de a le da ca exemplu în mod public pe blog. Dar totul spre progresul meu și al tău, pentru că mă citești și vreau să te ajut, să te inspir și chiar să-ți fiu exemplu dacă simți că se potrivește ceva din ce citești aici.

Am învățat de la Tony Robbins că pentru a schimba ceva ce-ți știi că-ți face rău, trebuie să asociezi cât mai multă durere obiceiului pe care vrei să-l schimbi și cât mai multă plăcere renunțării la acesta.

Dacă știi că ceva îți face bine, la fel cum știam și eu că vegetarianismul îmi face, și totuși nu ai chef, motivație să o faci, asta e cheia! Să îți condiționezi mintea să vadă cât mai multă venind din noul obicei. Eu chiar mi-am făcut listă și îmi fac de acum înainte câte o listă pentru fiecare obicei pe care vreau să-l implementez sau pentru fiecare acțiune ce trebuie s-o fac și nu prea am „tragere de inimă” (chiar și expresia asta sugerează că e vorba doar de o emoție).

Sper să fi găsit o idee care să te ajute acum că ai citit articolul. Pentru mine e ca un jurnal a ceea ce am simțit și trăit, sau încă trăiesc. Lasă-mi un comentariu mai jos dacă vrei să schimbăm niște păreri sau cine știe, poate vrei să împărtășești o schimbare pe care vrei să o faci.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)