Când mă gândesc la muncă și la dorința de a munci, mă gândesc la maică-mea. Ea e unul dintre cele mai bune exemple de oameni pe care îi cunosc care atunci când au avut nevoie de bani au muncit, care atunci când au avut nevoie de o schimbare au făcut-o, nu au cerut gratis nimic și nu au așteptat să pice din cer oportunități, ci le-au creat.

Din punctul meu de vedere în România, în general, nu poți să fii sărac lipit pământului decât în anumite circumstanțe destul de nasoale ca boală, invaliditate, prostie, lene. Atât la boală cât și la invaliditate există suficiente exemple de oameni care au depășit toate dificultățile, au muncit și și-au câștigat pâinea indiferent de părerea celorlalți sau de șansele pe care le-au avut. Uită-te de exemplu la surdomuții care fac comerț ambulant în trenuri, sau, ca să iau un exemplu și mai puternic, citește articolul pe care l-am scris despre W. Mitchell, omul care nu s-a dat bătut când viața i-a dat niște lecții peste care majoritatea oamenilor ar fi refuzat să treacă.

Ca să revin la maică-mea, când a vrut să se angajeze, acum mai bine de 20 de ani, patronul firmei la care a mers a spus că nu are nevoie de oameni noi, că are suficienți angajați. Maică-mea a insistat pentru că știa că are nevoie de bani și va face orice ca să muncească, ba chiar va face munca mai bine decât oricine.

Când patronul i-a spus să plece acasă știi ce a făcut maică-mea? A luat în mâini o mătură care era în preajmă și a început să măture. Nu voia să plece fără un job. Doar când mă gândesc la asta mi se înmoaie ochii.

În situațiile astea, un patron de firmă putea lua următoarele decizii:

  1. Să o scoată afară cu forța, chemând poliția, situație în care ori era un angajator prost neconștientizând valoarea unui om care vrea cu adevărat să muncească și face orice pentru a obține un job.
  2. Să o angajeze cu orice preț, chiar dând afară un angajat slab, care se afla pe lista neagră (cred că orice angajator ar trebui să aibă o listă neagră).

Din fericire, patronul se afla în categoria a 2-a. A angajat-o și nu i-a părut rău. Maică-mea a fost mereu un om muncitor, puternic, care nu s-a plâns oricât de greu i-a fost. În timp a dat dovadă că e un lider, și-a învățat meseria mai bine ca oricine și a devenit responsabilă de activitatea celorlalți în firmă, chiar dacă nu i-a plăcut niciodată să fie lider sau să aibă prea multă responsabilitate, spre deosebire de unii care caută titlul de șef doar pentru puterea și respectul celor din jur, mascând un caracter slab.

Un alt exemplu de om muncitor, tot din orașul meu, Lipova, este o femeie care face curat la mai multe blocuri din cartierul Aurel Vlaicu. E o femeie muncitoare, respectuoasă, mereu cu un zâmbet pregătit atunci când salută. Nu o cunosc, dar așa mi-a lăsat impresia. O văd de ani de zile măturând, muncind în scările blocului, cu mândrie. Da, cred că e mândră de munca ei și o face cum trebuie. Dacă cineva poate să întărească cele spuse de mine, să lase un comentariu mai jos.

Cred că sărăcia e un rezultat al proastei educații, iar etica muncii tot prin educație se dă mai departe – se învață, prin exemplul părinților.

E mult mai ușor să fii victimă decât să fii un om muncitor care trage tare pentru a-și câștiga pâinea și, chiar la modul ideal, să devină bogat!

În final un articol despre muncă de la Roger Federer.

roger federer hard work

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share :)